Trofeul Festivalului Copiilor „Domnica Trop”, câştigat de o târgujiancă

168

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Copiilor „Domnica Trop”, ce s-a desfăşurat zilele trecute la Rovinari, şi-a desemnat câştigătorii. Anul acesta, Marele Premiu şi Trofeul Festivalului i-au revenit târgujiencei Alexandra Yasmine Polacek.

Sâmbătă, 12 octombrie 2013, în frumosul oraş Rovinari s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Festivalului copiilor ,,Domnica Trop”. La ediţia din acest an au participat 22 de concurenţi cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Argeş. Cuvântul de deschidere al festivalului i-a aparţinut administratorului general al Primăriei Rovinari, Constantin Podaru, care s-a angajat în numele instituţiei pe care o reprezintă ca, începând din anul 2014, acest festival dedicat Domnicăi Trop şi tinerelor talente folclorice să fie introdus definitiv în agenda culturală a manifestărilor culturale iniţiate în această localitate. De asemenea, din partea Consiliului Local Rovinari a participat şi Eugeniu Staicu, care s-a implicat direct şi îndeaproape în reuşita acestei manifestări folclorice. Prezentatoarele festivalului au fost Roxana Croitoru şi Luiza Ciudin, câştigătoare a mai multor competiţii folclorice dedicate copiilor, atât în Gorj, cât şi în ţară şi în străinătate. Juriul, al cărui preşedinte de onoare a fost chiar îndrăgita interpretă de muzică populară Domnica Trop, a avut dificila misiune de a alege cei mai talentaţi dintre cei 22 de concurenţi. În final, juriul a decis ca Marele Premiu şi Trofeul Festivalului să revină Alexandrei Yasmine Polacek, o târgujiancă în vârstă de doar 12 ani, care în vara acestui an a câştigat şi premiul I la Festivalul Copiilor „Maria Lătăreţu”. Premiul I a revenit Corneliei Constantina Orleanu (9 ani) din Turceni, premiul II a fost adjudecat de Maria Denisa Ungureanu (9 ani) din Motru, iar premiul III a fost adjudecat de Ingrid Boengiu Fugaru (9 ani), din Drobeta Turnu-Severin. Ceilalţi concurenţi au fost răsplătiţi la rândul lor cu premii speciale, cu premii de onoare, cu cărţi, reviste, albume muzicale şi cu diferite sume de bani. Pe lângă concurenţi, pe scenă au mai urcat Domnica Trop, Nina Predescu, Maria Corlan Mischie, Oana Pârvan, Cristiana Soreanu, Ana Maria Dremuți şi Adriana Soreanu, care au susţinut un recital extraordinar. Festivalul Copiilor „Domnica Trop” a fost organizat de: Primăria şi Consiliul local Rovinari, Muzeul Judeţean Gorj, Casa de cultură şi Biblioteca oraşului Rovinari şi Asociaţia culturală „Doruleţ din România”. Iniţiatorul şi realizatorul acestei competiţii folclorice a copiilor este publicistul Dorin Brozbă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here