Treisprezece gorjeni, trimişi în judecată în dosarul “Referendumul”

277

Procurorii DNA au trimis ieri în judecată 75 de persoane, în frunte cu Liviu Dragnea, în dosarul privind frauda la referendum. Printre aceştia se află şi 13 gorjeni, adică conducerea şi membrii a două secţii de votare din comuna Bâlteni.

Membrii secţiilor de votare 147 şi 148 din Bîlteni, formate din Anca-Maria Zglobiu (preşedinte), Daniela Vlăduţ, Adriana Viespe, Paulina Bîlteanu, Teodore Florescu, Ilie Marcel, Constantin Filip, Marian Şorop (preşedinte), Aurora-Irina Lungu, Elena Săulescu, Nicolae Neşa, Gheorghe-Daniel Călăraşu, Maria Cocoranu vor răspunde în faţa magistraţilor ca şi complici la fraudarea electorală.
„Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor implicate în desfășurarea procesului de votare – președinți și membri ai secțiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei și-au încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente, cât și liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora și introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obținute prin falsificarea semnăturilor”, se arată în comunicatul de presă al DNA.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here