Trei minori din Rovinari, cercetaţi pentru furt calificat

339

Trei minori cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, din Rovinari, au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au sustras o poşetă de pe o bancă din Spitalul Rovinari. Cei trei minori sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În după-amiaza zilei de 30 septembrie, lucrătorii Poliţiei oraşului Rovinari au fost sesizaţi de către o femeie în vârstă 31 ani, din localitate, cu privire la faptul că în timp ce se afla în incinta Spitalului orăşenesc Rovinari, persoane necunoscute i-au sustras o poşetă, profitând de faptul că a lăsat-o nesupravegheată pe o bancă din incinta unităţii medicale. În scurt timp, poliţiştii au reuşit să-i identifice pe autorii furtului şi să recupereze poşeta sustrasă. „În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au identificat suspecţii infracţiunii de furt, trei minori cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, toţi din localitate. Bunurile sustrase au fost recuperate de la subsolul unui bloc unde fuseseră abandonate de suspecţi, fiind restituite părţii vătămate. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here