Frunzele pomilor fructiferi prezintă calităţi fitoterapeutice. De exemplu infuzia concentrată obţinută din frunzele de alun uscate, două linguriţe la o cană cu apă, administrată sub formă de comprese sau cataplasme are calităţi terapeutice în tulburările de circulaţie la nivelul picioarelor, spun specialiştii.
Frunzele de cireş şi vişin, din care se prepară un decoct prin fierbere timp de 15 minute, au calităţi diuretice datorită ionului şi potasiului, fapt deosebit de important în afecţiunile cardiace. Ele sunt astringente datorită taninurilor, proprietate care le face utile în tratarea diareei.
Frunzele de dud, din care se obţine o infuzie cu o lingură de plantă la o cană cu apă, se folosesc pentru calităţile lor hipoglicemiante şi astringente, ca tratament adjuvant al unor forme de diabet, precum şi al gastritelor şi diareei.
Frunzele de dud au un caracter alcalin, infuzia lor producând o neutralizare a hiperacidităţii în cazurile de ulcer gastroduodenal şi în gastrita hiperacidă. Se beau zilnic, pe stomacul gol, două căni de infuzie călduţă. Frunzele de dud au calităţi laxative, antiscorbutice, depurative şi tonice, fiind indicate în astenii, constipaţie, afecţiuni pulmonare şi în diateza hemoragică. În cazurile de diabet, frunzele de dud se asociază cu teci de fasole, frunze de nuc şi fructe de afine, toate uscate, iar în cazurile de ulcer cu iarbă de coada calului, teci de fasole, pătlagină şi sunătoare, de asemenea uscate.
Frunzele de gutui sub formă de infuzie, una sau două linguriţe la o cană cu apă, calmează tusea, chiar şi în cazurile de tuse convulsivă şi sunt antidiareice datorită taninului pe care îl conţin. Se mai folosesc în tratamentul afecţiunilor hepatice şi în insuficienţa cardiacă. Infuzia de gutui este plăcut parfumată, motiv pentru care frunzele se folosesc şi la prepararea ceaiurilor alimentare.
Frunzele de nuc, de asemenea o plantă consacrată în fitoterapie, dau o infuzie colorată în verde închis, din cauza cantităţii şi varietăţii mari de taninuri pe care le conţin şi nu iodului aşa cum s-ar crede. Acelaşi lucru se produce cu cojile de nuci verzi. Fructele de nuc nu conţin iod. Frunzele de nuc au o compoziţie bogată în care intră un ulei volatil, tanin complex, acizi organici specifici, vitamina C şi substanţe minerale din care trebuie menţionate sărurile de cupru şi zinc, fiind produsul vegetal cel mai bogat în săruri de cupru şi zinc. Mai conţine vitaminele A, B şi P. Frunza de nuc are proprietăţi tonifiante, astringente, hipoglicemiante, antiscrofuloase, depurative şi vermifuge. Infuzia de frunze de nuc (o linguriţă la o cană cu apă) este indicată în afecţiunile urinare şi intestinale pentru calităţile ei antiseptice şi astringente, în enterite si diaree. Infuziile dublu concentrate din frunză de nuc (două linguriţe la o cană) se pot aplica local sub formă de comprese şi cataplasme în tratamentul unor eczeme, ulceraţii, furunculoza sau în scop cosmetic, ca astringent, în cazul tenurilor grase.
Frunzele de păr conţin tanin şi arbutozid, substanţe care le conferă calităţi dezinfectante, astingente, diuretice, antiinflamatoare, sedative şi contribuie la dizolvarea calculilor renali. Infuzia se foloseşte în inflamaţiile prostatei, în cistite şi litiaza renală. Din cauza compoziţiei lor, frunzele de păr se aseamănă cu merişorul, adică sunt dezinfectante renale, antiinflamatoare şi astringente.
Frunzele de piersic sub formă de infuzie concentrată sunt folosite în medicina tradiţională în amestec cu coajă de gorun pentru obţinerea băilor cu care se tratează reumatismul la mâini şi la picioare.
Frunzele de prun au calităţi diuretice, febrifuge, laxative şi vermifuge, în cazul oxiurilor şi al limbricilor. Se bea de 2-3 ori pe zi câte o cană de decoct (o lingură de frunze la o cană).
Cristina Răscol
