Tranzacţia dintre CEO şi autorităţile din Vâlcea, finalizată astăzi

490

Consilierii judeţeni din Vâlcea s-au întrunit, la finalul săptămânii trecute, într-o nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, care a fost convocată de preşedintele interimar Gheorghe Păsat cu un singur punct pe ordinea de zi, respectiv adoptarea Proiectului de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acţionarului unic al judeţului Vâlcea, în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC CET GOVORA SA Râmnicu Vâlcea, să aprobe numirea a patru membri ai Consiliului de Administraţie al societăţii. La această situaţie, s-a ajuns după ce, la finele lunii noiembrie a anului trecut, patru din membrii Consiliului de Administraţie al CET Govora SA au fost revocaţi din funcţie în urma votului consilierilor judeţeni. CET Govora avea nevoie de completarea Consiliului de Administraţie pentru că se află în plin proces de negociere privind preluarea de la Complexul Energetic Oltenia a carierelor de cărbune de la Berbeşti şi Alunu, exploatări miniere care pot, potrivit politicienilor din judeţul vecin, asigura necesarul de cărbune aferent activităţii acestei societăţi comerciale vitale pentru economia judeţului Vâlcea, proces de negociere care trebuie finalizat până la data de 20 ianuarie 2015.

berbestiSelecţia noilor membri din cadrul Consiliului de Administraţie al CET Govora a început acum 2 luni şi a fost realizată de către o firmă specializată în resurse umane, respectiv Pluri Consultans România, din Bucureşti, iar din cele 11 persoane care şi-au depus CV-ul, 9 au fost declarate eligibile. Din cele 9 persoane, primele 4, respectiv cele care au obţinut cel mai mare punctaj au fost numite prin vot secret de marea majoritate a consilierilor prezenţi ca membri în Consiliul de Administraţie al CET Govora SA Râmnicu Vâlcea, societate comercială în care Consiliul Judeţean Vâlcea este acţionar unic. “Trebuie completat Consiliul de Administraţie, pentru că trebuie să realizăm preluarea de la Complexul Energetic Oltenia a carierelor de cărbune de la Berbeşti şi Alunu. Validarea transferului celor două exploatări miniere de la Berbeşti şi Alunu nu se poate face decât dacă Consiliul de Administraţie al CET Govora este complet. Mai mult, pe data de 20 ianuarie, trebuie convocată o altă şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru că trebuie aprobată preluarea acelor mine, pentru că pe data de 22 ianuarie se va întruni Adunarea Generală a Acţionarilor de la Complexul Energetic Oltenia pentru transferarea celor două expolatări miniere vâlcene”, a declarat, vineri, directorul general al CET Govora, Mihai Bălan, citat de presa locală vâlceană.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.