Transporturi fără licenţă, sancţionate de poliţişti

335

Transport lemnePoliţiştii au identificat doi conducători auto care efectuau transport rutier public, fără licenţă de transport şi licenţă de execuţie. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public.

Luni după-amiază, în jurul orelor 12:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 53 de ani, din oraşul Tismana, în timp ce transporta cu un autovehicul pe DJ 664 A – Alexeni, material lemnos. Deşi conducătorul auto a prezentat un aviz de însoţire primar pentru cantitatea de 15 mc de material lemnos transportată, acesta nu deţinea licenţă de transport sau certificat de transport în interes propriu. În seara aceleiaşi zile, la ora 20:45, poliţiştii Poliţiei oraşului Novaci au identificat în trafic un doljean din comuna Lipova. Acesta conducea pe DN 67, pe raza comunei Alimpeşti, o autocisternă, aparţinând unei societăţi comerciale din Rovinari, cu care transporta cantitatea de 6.785 litri motorină, fără a deţine licenţă de transport şi execuţie. Poliţiştii au întocmit, în ambele cazuri, dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului transportului rutier public.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here