Transportator sancţionat de poliţişti

376

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Bîlteni, depistat de poliţişti în timp ce transporta aproape patru metri cubi de material lemnos având avizul de însoţire a mărfii expirat, a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în cuantum de 4.000 lei.

Săptămâna trecută, în timp ce acţionau pe DE 79, pe raza comunei Bîlteni, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au oprit pentru control o autoutilitară cu care se efectua transport de material lemnos. Cum avizul de însoţire a mărfii nu mai era valabil, transportatorul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de câteva mii de lei. „La volan a fost identificat C.D., de 39 ani, din comuna Bîlteni. Acesta transporta cantitatea de 3,9 m.c. lemn foc. Întrucât avizul de însoţire a mărfii nu mai era valabil, poliţiştii l-au sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 4.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării şi lăsată în custodia Ocolului Silvic Peşteana-Jiu”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here