Tot mai mulţi tineri vor să îmbrace haina de poliţist

513

Sute de tineri din judeţul Gorj sunt atraşi de ideea de îmbrăca haina de poliţist. Numai pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” s-au înscris 125 de tineri din judeţul nostru. Nici şcolile de agenţi de poliţie din Câmpina şi Cluj-Napoca nu duc de lipsă de candidaţi din Gorj, numărul celor care s-au înscris până în prezent pentru a participa la admiterea la aceste unităţi de învăţământ depăşind deja cifra de 300, asta în condiţiile în care înscrierile se vor finaliza la mijlocul lunii august.

În perioada 20 iulie – 4 august, se va desfăşura concursul de admitere la Academia „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Romina Dochian, printre candidaţii care vor participa anul acesta la concursul de admitere la Academie se numără şi 125 de tineri gorjeni, cu precizarea că peste 90 dintre aceştia au dublă opţiune, adică vor participa şi la concursul de admitere la şcolile de agenţi de poliţie. De altfel, numărul tinerilor care şi-au manifestat până în prezent intenţia de a participa la concursurile de admitere la şcolile de agenţi de poliţie depăşeşte cifra de 300. “Până în prezent, pentru susţinerea concursului de admitere la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina s-au înscris 284 de candidaţi din judeţul Gorj, în timp ce alţi 38 de candidaţi au optat pentru Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. De asemenea, avem trei candidaţi care s-au înscris pentru a participa la concursul de admitere organizat de Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră “Avram Iancu” Oradea”, a declarat Romina Dochian. Înscrierile pentru şcolile de agenţi de poliţie se vor încheia la mijlocul lunii august. Anul acesta, la dispoziţia tinerilor care doresc să devină poliţişti au fost puse 295 de locuri la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti (40 la specializarea “Drept” şi 255 la specializarea “Ordine şi Siguranţă Publică”), 500 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina şi 125 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan” Cluj- Napoca. Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră “Avram Iancu” Oradea a scos la concurs anul acesta 60 de locuri.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here