Titu Pânişoară – OMUL cu un rar caracter

1085

Omul, specialistul, primarul şi scriitorul Titu Pânişoară nu a mai avut vreme să mângâie arbuştii de zmeur din grădina primăverii, cum îi plăcea să se apropie cu blândeţe şi bucurie de minunile naturii. Vicleană şi nemiloasă, o boală grea l-a răpus în ziua de 19 aprilie 2016, pe un pat de spital din Târgu-Jiu. Acum, spiritul său generos şi iubitor de oameni veşniceşte şi ne priveşte din lumea fără dor. Nouă ne-a rămas doar amintirea unui om de o probitate morală greu de egalat, un caracter ales, de neînlocuit, un specialist de prestigiu în domeniul său de activitate, spirit civic elevat şi pragmatic, un primar de excepţie pentru municipiul Târgu-Jiu, erudit tehnocrat şi administrator al urbei de pe Jiu la vremuri de mare încercare pentru sine şi pentru problemele cetăţenilor.
Revoluţia din 1989 l-a prins ca primar al oraşului. Între anii 1987-1989, a gestionat cu profesionalism şi responsabilitate civică nevoile şi problemele municipiului-reşedinţă pentru Judeţul Gorj construind obiective industriale şi de interes public, blocuri de locuinţe, dezvoltând şi modernizând infrastructura urbei, înfrumuseţând şi înnobilând oraşul. În mandatul său s-a inaugurat noua Gară CFR din Târgu-Jiu, una dintre cele mai frumoase gări din ţară prin arhitectura inedită a construcţiei, s-a finalizat amenajarea hidrotehnică a râului Jiu.
Titu Pânişoară s-a remarcat prin cariera sa de inginer constructor, format la Institutul de Mine din Petroşani, specialist inventiv şi vizionar capabil să răstoarne chiar şi munţii din locul lor pentru a dărui peisajului o nouă şi armonioasă înfăţişare, plăcută şi folositoare omului, acceptată de natură. A muncit pe marile şantiere ale ţării, demonstrând seriozitate şi preocupări pentru lucrul durabil şi sigur, bine executat. Complexitatea personalităţii sale, construcţia sa profesională şi calităţile sociale remarcabile şi-au pus amprenta asupra activităţii de primar, fiind iubit şi respectat de cetăţeni pentru realizările sale şi deschiderea către cetăţeanul de rând într-o epocă de constrângeri şi oprelişti în viaţa ţării.
S-a născut cu 83 de ani în urmă, la 2 septembrie 1932, într-o familie de oameni simpli din satul Curtişoara, despre care avea să scrie o frumoasă şi documentată monografie, împreună cu prietenul său – prof. Marin Colţan. După pensionare, primarul Titu Pânişoară nu se retrage în liniştea celor de vârsta a treia, el continuă să se preocupe de viaţa cetăţii, merge la sfat cu noul primar Florin Cârciumaru, pentru care a fost un consilier de nădejde, dar rămâne de multe ori în miezul realităţii cotidiene – cu oamenii şi alături de grijile lor.
Plin de omenie, vibraţie sufletească, dăruire şi înţelepciune, Titu Pânişoară îşi dedică ultimii ani din viaţă semenilor şi scrisului, experienţa sa vastă şi diversă în problematici sociale îl ajută să-şi împlinească opera şi să lase prin cărţile scrise idei, valori şi experienţe culturale de bun augur, îmbogăţind astfel zestrea culturală a Gorjului şi a ţării. „Primarii Târgu-Jiului”, „Şcoala târgujiană:biografie şi destin”, „Oameni şi întâmplări din Gorj”, „Târgu-Jiu (monografie)”, „Amintirile oraşului” sunt numai câteva titluri relevante dintre cele 16 cărţi pe care apare numele lui Titu Pânişoară.
Era foarte scump la vorbă, te asculta şi vorbea apoi puţin, dar îţi spunea ceea ce ţi se potrivea şi auzeai cuvintele de care aveai nevoie pentru povaţă şi învăţătură, pentru plecarea la acţiune şi afirmare în viaţă. Îi plăcea mult să povestească din vasta-i biografie întâmplări pilduitoare pentru ceilalţi, îşi alegea cu multă grijă cuvintele şi îndemnurile sale te motivau şi te îndreptau spre izbândă.
Plecarea sa la ceruri lasă mai sărac universul cultural al oraşului. În memoria noastră rămâne amintirea caracterului său rar, al unui Om demn şi frumos la suflet, înţelept şi îngăduitor, respectuos şi de bună-credinţă, un model de atitudine pozitivă şi spirit înnobilator, răzbătător prin viaţă şi dăruitor de fertilă şi frumoasă povaţă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here