Tineri din Turcia şi Spania, în vizită la Târgu-Jiu

197

Asociaţia Scout Society derulează în perioada 11 – 22 iulie proiectul „Young people are non-formal citizens”. Acesta a demarat în urmă cu două săptămâni, când câte doi reprezentanţi ai fiecărei ţări participante (Turcia, Spania şi România) au venit la Târgu-Jiu pentru o vizita de pregătire a proiectului.

Proiectul este adresat tinerilor şi reuneşte la Târgu-Jiu, pentru 10 zile, 30 de participanţi din ţările anterior menţionate. Pe durata acestor zile, tinerii vor participa la workshopuri tematice despre cetăţenia Europeană şi alegerile pentru Parlamentul European, vor afla mai multe despre tradiţiile şi gastronomia din România, vor vizita Mănăstirea Tismana, păstrăvăria din imediata apropiere, precum şi Casa memorială Constantin Brâncuşi de la Hobiţa. Până acum tinerii au avut posibilitatea să practice rapel şi tiroliană în cadrul vizitei la Polovragi. De asemenea, în cadrul unei orientări prin oraş, aceştia au văzut întregul ansamblu de opere aparţinând lui Constantin Brâncuşi, precum şi alte monumente şi instituţii reprezentative pentru oraşul nostru. Acest proiect a beneficiat de finanţare din partea Programului „Tineret în Acţiune”
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here