Tenorul Vlad Miriţă, apariţie surprinzătoare la Târgu-Jiu

425

Miercuri seara, gorjenii au avut posibilitatea de a-l vedea pe îndrăgitul tenor Vlad Miriţă în carne şi oase. Acesta a susţinut un extraordinar recital pe Esplanada Palatului Administrativ. Publicul a fost pur şi simplu vrăjit de vocea tenorului şi de cea a prietenului său, baritonul Iordache Basalic. Apariţia lui Miriţă a fost surprinzătoare şi pentru că artistul purta, pentru prima oară, mustaţă.

În programul Zilelor Municipiului Târgu-Jiu s-a regăsit şi un recital susţinut de Vlad Miriţă. Tenorul a concertat miercuri seara pe Esplanada Palatului Administrativ. Publicul a savurat din plin celebre arii interpretate de Vlad Miriţă şi de prietenul său, baritonul Iordache Basilic. Cei doi au cântat live, fiind acompaniaţi de pianistul Alexandru Burcă.

Înconjurat de copii…
Artiştii i-au invitat pe copii pe scenă, micuţii acceptând invitaţia încântaţi. La final, Vlad Miriţă a spus că „la Târgu-Jiu este foarte frumos şi este plin de copii. Mă bucur foarte tare că ei eu răspuns foarte frumos la muzica noastră, care aduce cu muzica de operă; n-am cântat noi chiar arii de operă, dar încercăm să cântăm lucruri nu foarte grele, astfel încât lumea să se simtă bine. Publicul gorjean este un public cald şi ne bucurăm că au venit în ciuda faptului că vremea era destul de incertă”. Tenorul s-a aflat în municipiul nostru pentru a doua oră, prima dată concertând la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Înainte de a pleca, tenorul a transmis un mesaj tenorilor: „am mai fost la Târgu-Jiu şi am cântat la teatrul Dramatic Elvira Godeanu. Gorjenilor, le doresc multă sănătate şi să îşi iubească ţara, să fie patrioţi”!

Premieră, la Târgu-Jiu
Tânărul şi chipeşul tenor a reuşit să îşi surprindă publicul nu doar cu minunata sa voce, ci şi cu apariţia neobişnuită: purtând mustaţă. Vlad Miriţa le-a mărturisit fanilor săi că la Târgu-Jiu a concertat pentru prima dată astfel. Înainte de a ajunge în oraşul nostru Miriţă jucase un rol în care avea barbă, în momentul renunţării la barbă alegând să poarte mustaţă o perioadă de timp.
După recital a urmat o sesiune de autografe şi o şedinţă foto, fanii, dar mai ales fanele, asaltând-ul pe Vlad Miriţă şi reţinându-l minute bune pe scările Prefecturii Gorj. Artistul a fost încântat de publicul târgujian, promiţând că va reveni la noi, dacă va mai fi invitat.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here