Telefoane mobile “împrumutate” pe termen nelimitat

329
telefoane-mobileDoi băieţi din municipiul Târgu – Jiu au fost deposedaţi de telefoanele mobile în acelaşi fel, cei care şi le-au însuşit motivând, iniţal, că le împrumută.

Un minor în vârstă de 16 ani a sunat la 112 pentru a anunţa poliţiştii despre faptul că a rămas fără telefonul mobil după ce l-a împrumutat unui cunoscut de-al său. D.C., de 16 ani, a spus iniţial oamenilor legii că a fost deposedat de telefon, dar în urma cercetărilor s-a stabilit că acesta i-a dat de bună voie mobilul lui C.G.R., de 15 ani, cu care s-a întâlnit întâmplător într-un parc din Târgu – Jiu. Minorul de 15 ani a scos cartela din telefon, a înapoiat-o posesorului de drept după care a plecat cu telefonul mobil, “uitând” să îl înapoieze.
Acelaşi mod de operare
Un lucru asemănător i s-a întâmplat şi unui tânăr de 19 ani, din Târgu – Jiu. Daniel R., în timp ce se afla în faţa unui magazine, s-a întâlnit cu Cristian B., de 27 ani, din localitate, care i-a solicitat să-i dea telefonul mobil pentru a apela un prieten. Şi în acest caz, posesorul a mai primit înapoi doar cartela telefonică, tânărul de 27 de ani refuzând să îi mai restituie şi telefonul. Poliţiştii au întocmit pe numele celor doi suspecţi dosar penal şi continuă cercetările pentru recuperarea telefoanelor mobile.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here