Tată şi fiu, prinşi la furat

444

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Logreşti, şi fiul său în vârstă de numai 13 ani au fost prinşi joi seara în timp ce sustrăgeau gazolină dintr-un colector de gaze situat pe raza comunei. Se pare că cei doi au fost ajutaţi de un al treilea suspect, neidentificat încă.

Joi seara, în jurul orelor 20:50, poliţiştii din Stoina au fost sesizaţi printr-un apel la 112, efectuat de către un agent de pază, că la colectorul de gaze aparţinând unei societăţi comerciale, situat în comuna Logreşti, “punctul Răchita”, au fost surprinse mai multe persoane care sustrăgeau produs petrolier. Apelantul le-a spus poliţiştilor că, împreună cu ceilalţi colegi din echipa de patrulare, au reuşit să prindă un bărbat şi un minor. Imediat, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă pentru efectuarea cercetărilor. Aici a fost găsit şi un autoturism, în interiorul căruia se aflau 60 de litri de gazolină, iar alţi câţiva zeci de litri de produs petrolier fiind găsiţi lângă maşină. „Poliţiştii au găsit un autoturism, stabilind că este proprietatea lui M.I., de 40 ani, din comuna Logreşti. Acesta, împreună cu fiul său minor în vârstă de 13 ani, din localitate, fuseseră depistaţi de agenţii de pază, sustrăgând produs petrolier (gazolină). În interiorul autoturismului a fost găsită cantitatea de 60 de litri produs petrolier şi mai multe recipiente goale, iar lângă autovehicul, recipiente umplute cu 70 de litri de produs petrolier. Produsul petrolier a fost indisponibilizat şi restituit unităţii prejudiciate”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare, fiind dispuse măsuri în vederea identificării celui de-al treilea suspect.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here