Târgujienii plătesc 500 de lei pentru a divorţa la Primărie

344

Prin Legea nr.127/2013 taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ administrativ este de 500 lei. La nivelul municipiului nostru noul tarif a intrat în vigoare la data de 2 mai. Deja o familie a achitat această sumă pentru a divorţa.

Începând de acum trei ani, prin Legea nr. 2012/2010 au fost adoptate măsuri privind accelerarea soluţionării proceselor care au modificat prevederile Codului Familiei, prevederi ce au fost preluate şi în Codul Civil aflat în vigoare. Astfel, începând cu data de 25 octombrie 2010 desfacerea căsătorie poate fi constatată şi de către ofiţerul de stare civilă prin divorţ pe cale administrativă. La nivelul municipiului Târgu-Jiu a fost instituită o taxă de 100 lei. Recent, legislaţia a suferit modificări, taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ administrativ majorându-se. „Contravaloarea divorţului pe cale administrativă s-a stabilit la suma de 500 lei. Această taxă devine venit la bugetul local, existând posibilitatea ca prin hotărâre de consiliu local această taxă să se poată majora cu până la maxim 20%. La nivelul Primăriei Târgu-Jiu s-a luat hotărârea şi s-a aprobat în baza hotărârii de Consiliu nr. 185 ca această taxă să rămână de 500 de lei. Taxa este în vigoare de la data de 2 mai, iar până în momentul de faţă vă pot spune că deja am încasat o solicitare de divorţ pe cale administrativă pe noua taxă”, a declarat Laurenţiu Dan, directorul Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu.

24 de solicitări de divorţuri administrative
De la începutul acestui an şi până în prezent, la nivelul municipiului nostru s-au înregistrat peste 20 de solicitări pentru divorţuri pe cale administrativă. Una dintre familiile solicitante a achitat noua taxă, cea de 500 de lei. „Până în momentul de faţă s-au înregistrat 24 de solicitări de divorţ pe cale administrativă, incluzând în acest număr şi divorţul încasat cu noua taxă; dintre acestea, 19 sunt deja soluţionate, două sunt clasate pentru că persoanele nu s-au prezentat în termenul prevăzut de lege pentru a depune cea de-a doua cerere, iar trei sunt în curs de soluţionare. Ceea ce ne bucură, comparativ cu numărul de căsătorii este că numărul de divorţuri este mult mai mic, referindu-ne aici la divorţul pe cale administrativă, pe care noi putem să-l gestionăm. Dacă, de la începutul anului şi până în prezent am avut aproximativ 150-160 de căsătorii, divorţuri au fost numai 24. în 2012 am avut 614 căsătorii şi doar 40 de divorţuri pe cale administrativă. În 2011 au fost 592 e căsătorii şi 36 de divorţuri”, a menţionat directorul Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu.

Condiţii pentru a divorţa la primărie
Pentru desfacerea căsătoriilor la ofiţerul Stării Civile, ambii soţi trebuie să fie prezenţi, să completeze o declaraţie şi o cerere şi să nu aibă copii minori în întreţinere. Conform reprezentanţilor Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţa Populaţiei (DPCLEP) Târgu-Jiu, procedura este una foarte simplă. Cei doi soţi trebuie să se prezinte la Starea Civilă şi să completeze o cerere în care să se precizeze că nu au copii şi că niciunul dintre parteneri nu este pus sub interdicţie. Tot în respectiva cerere se va trece şi domiciliul comun, precum şi numele cu care partenerii vor rămâne în urma divorţului, care se va încheia în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de desfacere a căsătoriei. Termenul se poate prelungi cu alte 30 de zile, dar cazurile se pot şi clasa dacă partenerii nu se mai prezintă în faţa ofiţerului de Stare Civilă, fiind apoi îndrumaţi către instanţa de judecată. După ultima declaraţie completată de cei doi în timpul procesului de divorţ, hotărârea, respectiv certificatul de divorţ se eliberează în termen de 15 zile, în trei exemplare. Dintre acestea, două vor ajunge la parteneri şi unul va rămâne la Primăria Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here