Târgujian dus în penitenciar după ce a condus o mașină, fără permis

1136

Un bărbat de 32 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns vineri în penitenciar, după ce judecătorii l-au condamnat la închisoare cu executare, pentru că ar fi condus un autoturism, deși nu avea permis. „La  data de 10 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu – Biroul de Investigații Criminale, au pus în executare  un mandat privind executarea pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu-Jiu, pe numele unui bărbat de 32 de ani, condamnat prin  sentința penală a  Judecătoriei Târgu-Jiu la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 8 luni  închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere„, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Sâmbătă, și polițiști din cadrul Târgu-Cărbunești au pus în executare un mandat emis de judecătoria din localitate, pe numele unui tânăr de 23 de ani, din  comuna Aninoasa. Acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. Cei doi bărbați au fost încarcerați în  Penitenciarul Târgu-Jiu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here