Tânăr din Prigoria, acuzat că și-a bătut mama

889

Polițiștii au emis, ieri, un nou ordin de protecție, în urma unui conflict între o femeie de 49 de ani, din Prigoria și fiul acesteia. Tânărul de 29 de ani este acuzat că și-ar fi agresat mama. ”La data de 27 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 39 de ani, din comuna Prigoria, cu privire la faptul că sora lui, în vârstă de 49 de ani, din aceeași localitate, are un conflict cu fiul său, de 29 de ani. Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul consumului de alcool, între femeie și fiul său ar fi izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia băiatul ar fi exercitat acte de violență asupra mamei sale. Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care s-a luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de cinci zile, împotriva tânărului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here