Tamponare cu victime la Peştişani

231

Două femei în vârstă de 58, respectiv 61 de ani, au suferit leziuni corporale uşoare după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident de circulaţie ce a avut loc pe raza comunei Peştişani.

Accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de luni, în jurul orei 10:50, pe DN 67 D – în localitatea Frânceşti din comuna Peştişani. Două autoturisme s-au tamponat după ce şoferul unuia dintre ele s-a angajat într-o depăşire fără a păstra distanţa corespunzătoare. “Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti ai Biroului Rutier – Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, s-a constatat că B.C.C., de 23 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DN 67 din direcţia Târgu-Jiu – Tismana, la km 16+400 m, s-a angajat în depăşirea autoturismului condus, în aceeaşi direcţie, de către V.S., de 63 ani, din oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov. În aceste împrejurări, din cauză că nu a păstrat o distanţă laterală suficientă, conducătorul auto B.C.C. a tamponat cu autoturismul condus celălalt autovehicul”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. În urma accidentului, două pasagere de 58 şi respectiv 61 de ani, aflat în autoturismul condus de către bărbatul din judeţul Ilfov, au suferit leziuni corporale uşoare. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, poliţiştii rutieri continuând cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here