Botezul, este considerat a fi cea mai veche Taină. Primul botez, simbolic, a fost potopul. Oamenii în acea vreme, ca şi în zilele noastre, erau încărcaţi de păcate si numai o inundaţie universală, un potop, a putut să spele toate păcatele lumii. A rămas numai Noe cu copiii săi şi cu cei pe care i-a luat împreună în corabie şi animalele de toate felurile.
Al doilea botez, mai restrâns, a fost botezul poporului evreiesc când a trecut prin Marea Roşie. Şi acest botez a fost curăţitor de păcate, căci a curăţit pe fiii lui Israil cât au stat în Egipt. Erau poporul lui Dumnezeu, însă aveau şi ei păcate şi, trecând prin Marea Roşie, au fost curăţaţi de păcatele lor. Un botez mai apropiat de creştinism este botezul Sfântului Ioan Botezătorul de la râul Iordanului, care a fost un botez de pocăinţă: “Şi se botezau de către el – de către Sfântul Ioan Botezătorul – în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Acest botez era curăţător de păcate. În sfârşit este şi botezul Mântuitorului, pe care l-a primit de la Ioan în Iordan. Acesta nu era izbăvitor de păcate, ci era un botez pentru sfinţirea naturii şi mai ales pentru sfinţirea apelor. Iisus nu avea păcate, aşa cum El Însuşi spune „ Cine Mă poate vădi pe Mine de păcat? Între botezul Sfântului Ioan Botezătorul şi botezul Mântuitorului Hristos este o mare deosebire. Botezul Sfântul Ioan este un botez al pocăinţei, un botez numai cu apă. Botezul Mântuitorului este botez cu apă, cu Duh Sfânt şi cu foc. Botezul Mântuitorului este cu totul superior acestui botez al pocăinţei. Botezul nostru, al creştinilor, îşi are temeiul tot în această mare zi a Botezului Domnului. Dar este o poruncă specială dată de Mântuitorul Hristos după învierea Sa, o poruncă lăsată către Sfinţii Apostoli, ca, mergând în toată lumea, să înveţe pe oameni şi să-i boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Abia în viaţa creştină botezul are un caracter special, de Taină, fiind una din cele şapte Taine ale Bisericii creştine. Cele şapte taine ale bisericii sunt în primul rând Botezul, apoi Mirungerea, sau Ungerea cu Sfântul Mir, Sfânta Împărtăşanie, Spovedania, Căsătoria, Hirotonia şi Sfântul Maslu. Cuvântul „botez” vine din greceşte şi înseamnă scufundare în apă. Odată cu scufundarea în apă de trei ori (partea văzută a botezului), în numele Sfintei Treimi, şi rostirea cuvintelor: «Botează-se robul lui Dumnezeu. În numele Tatălui, amin, şi al Fiului, amin, şi al Sfântului Duh, amin; acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin”, se coboară în mod nevăzut harul Duhului Sfânt asupra celui care se botează. Celui botezat i se iartă păcatul strămoşesc şi toate păcatele personale dacă a fost botezat mai târziu de naştere. Botezul semnifică o renaştere duhovnicească, prin care cel botezat devine membru al Bisericii creştine. Apa care se foloseşte la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, şi să nu fie amestecată cu nimic. Dreptul de a săvârşi Botezul îl are numai episcopul sau preotul, deoarece lor le-a încredinţat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârşi Sfintele Taine. În lipsa preotului poate boteza şi călugărul simplu sau diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza orice creştin, bărbat sau femeie şi chiar tatăl pruncului. Din clipa în care a venit pe lume un copil, indiferent de apartenenţa lui culturală, îşi începe viaţa prin respectarea anumitor tradiţii şi obiceiuri ce ţin, în cea mai mare măsură, de credinţă. Românii ca popor creştin ortodox, îşi botează copiii, acest act fiind prima introducere în viaţa spirituală şi o binecuvântare pentru om. Marea majoritate a românilor au credinţa ortodoxă şi îşi botează copiii după datina românească, chiar dacă există şi familii mixte în care se practică şi religii de un alt rit. Se spune că după cum intrăm în curte prin poartă şi în casă prin uşă, tot aşa omul intră în Împărăţia lui Dumnezeu prin sfântul botez. De aceea, părinţii bisericeşti din vechime, în scrierile lor, au numit taina botezului „uşa mântuirii”, iar în Sfânta Scriptură, botezul creştinesc se numeşte încă „naşterea cea de a doua” sau „baia naşterii celei de a doua”. Aceasta deoarece în lumea văzută si simţită, omul vine prin naştere firească din părinţi trupeşti, iar pentru Împărăţia lui Dumnezeu omul se naşte prin sfântul botez. Taina botezului ortodox poate fi primită de toţi copiii născuţi din părinţi creştini ortodocşi sau născuţi din căsătorii mixte. Mai pot fi botezaţi tinerii care din unele motive nu au fost botezaţi la timp ca şi cei de altă religie care se întorc la ortodoxie de bună voie şi mărturisesc dreapta credinţă. Nu pot primi botezul ortodox copiii avortaţi sau care se nasc morţi. Botezul se săvârşeşte numai de preot şi episcop la cel puţin opt zile după naştere şi până la 40 de zile dacă pruncul este sănătos. Dacă se naşte bolnav, se face imediat. Slujba botezului se face numai în biserică, şi numai în cazuri speciale, acasă sau la spital. Numele pruncului se pune de către părinţi cu binecuvântarea preotului şi nu mai poate fi schimbat până la moarte decât prin tunderea în monahism. Înainte de slujba Botezului pentru cel ce urmează a fi botezat se îndeplineşte mai întâi „Rânduiala la facerea catehumenului”, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rânduială se face în faţa uşilor bisericii, în pridvor, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu e mădular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului ale cărui uşi ni le deschide numai Botezul. Prima parte din slujba Sfântului Botez o formează lepădările sau exorcismele, când cel ce vine să se boteze stă cu faţa la apus şi declară de trei ori, personal sau prin naş, că se leapădă de satana, de toate lucrurile lui, de toţi slujitorii lui, de toată slujirea şi de toată trufia lui. Apoi cel ce se botează este întors cu faţa la răsărit şi iarăşi declară, tot de trei ori, personal sau prin naş, dacă este prunc, că se uneşte cu Hristos, rostind de trei ori Crezul. A doua parte a Botezului o formează sfinţirea apei, adică facerea aghiasmei pentru botez şi turnarea întreită în cristelniţă de untdelemn sfinţit. Iar a treia şi cea mai însemnată parte a Botezului o formează întreita afundare a pruncului în cristelniţă, zicând „Se botează robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al Sfântului Duh, Amin’’. Apoi noul botezat se înfăşoară în pânză albă curată. După alte câteva rugăciuni, preotul unge trupul noului botezat cu Sfântul şi Marele Mir, care este a doua Taină a Bisericii, zicând aceste cuvinte „Pecetea harului Duhului Sfânt’’. Apoi îi tunde perii capului în chipul Crucii, ca semn că s-a lepădat de omul cel vechi şi s-a îmbrăcat în cel nou, îl îmbracă şi, ducându-l în faţa Sfântului Altar, îl împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Prin lepădarea de satana şi unirea cu Hristos, se arată că noul botezat se leapădă de bună voie de vrăjmaşul lumii şi se uneşte cu Hristos, Mântuitorul lumii. Iar prin baia Sfântului Botez, în numele Prea Sfintei Treimi, cel botezat primeşte iertare de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la Botez, se naşte din nou duhovniceşte în Hristos, primeşte nume de sfânt şi devine membru al Bisericii şi fiu al lui Dumnezeu după har. Prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, noul botezat primeşte harul Duhului Sfânt şi toate darurile necesare vieţii şi mântuirii lui care izvorăsc din har. Iar prin unirea cu Prea Curatele Taine, noul botezat primeşte pe Însuşi Hristos pentru prima oară, ca arvună şi semn că de acum este cu totul fiu al lui Dumnezeu şi membru al Bisericii Sale pe pământ. Vasul pentru Botez, se cheamă cristelniţă. În primele secole se construiau în curtea bisericii aşa-numitele baptisterii, adică clădiri speciale cu un mic bazin de piatră pentru Botez. Cristelniţa închipueşte trei lucruri: trupul Bisericii, în care ne naştem din nou; baia duhovnicească, în care ne curăţim de păcatul strămoşesc şi mormântul în care îngropăm pe omul cel vechi din noi, ca să înviem la o viaţă nouă în Hristos. Apa închipueşte pe Duhul Sfânt revărsat peste lume. Căci apa este baia trupului, iar Duhul Sfânt este baia sufletului, precum zice Mântuitorul „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Apa Botezului închipueşte apa Iordanului şi mormântul Domnului. Iar afundarea pruncului de trei ori în apă, în numele Prea Sfintei Treimi, închipueşte şederea lui Hristos trei zile şi trei nopţi în mormânt. Untdelemnul sfinţit cu care se unge pruncul închipueşte milostivirea lui Dumnezeu pentru om,suflarea de trei ori a preotului peste apa Botezului este simbolul Duhului Sfânt care vine peste noi la Botez, tunderea părului noului botezat în chipul crucii simbolizează lepădarea omului vechi şi creşterea lui duhovnicească în Iisus Hristos, la o viaţă nouă, sfântă. Pânza albă, în care este înfăşurat pruncul după botez, închipueşte curăţirea lui duhovnicească după unirea cu Hristos, giulgiul cu care a fost înfăşurat Domnul în mormânt şi veşmântul luminat cu care se îmbracă omul în clipa Botezului. Lumânarea aprinsă, ce se dă pruncului botezat simbolizează lumina lui Hristos „care luminează tuturor” şi ne călăuzeşte pe calea dreptei credinţe. Astfel noul botezat primeşte deodată trei Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie. Cel ce se botează trebuie să aibă unul sau mai mulţi naşi, după obiceiul locului. Naşul este considerat părinte sufletesc al celui nou botezat şi prin botez devine ruda duhovnicească şi povăţuitor spre Hristos al finului său, având o mare datorie faţă de acesta. Părinţii copilului trebuie să aleagă naşi vrednici, ca să fie martori şi chezaşi destoinici şi mai târziu să dea pildă şi îndrumări frumoase finului sau finei lor. După ce finul sau fina lor va creşte, naşii sunt datori, împreună cu părinţii copilului să-l deprindă să-şi facă cruce, să-l înveţe rugăciunile şi să-i dea mereu sfaturi şi îndrumări bune. Orice naş de botez, ca şi de nuntă, trebuie să fie un bun creştin ortodox, să fie om de biserică, cu viaţă duhovnicească exemplară şi să fie cununat. Nu pot fi naşi cei care trăiesc necununaţi, adică în concubinaj, cei ce sunt catolici sau sectanţi, cei ce nu cred cu tărie în Dumnezeu, nu merg la biserică şi nu sunt ortodocşi, cei ce înjură de cele sfinte, sunt beţivi şi trăiesc în desfrânări, ca şi cei ce sunt din familii mixte sau dezmembrate şi au nume rău între creştini nu pot fi naşi de botez şi de cununie. După savârşirea botezului, obiceiul străvechi şi răspândit la toate neamurile pământului este ca orice întâmplare de bucurie în viaţa unei familii să fie sărbătorită printr-un ospăţ sau prăznuire, aducându-se rudele şi prietenii în jurul unei mese şi ospătând cu inima veselă şi în voie bună.
Pr. Ion Grindeanu
