Tabletă de scriitor – Exerciţiu de admiraţie

95

Ne-a mai rămas biserica. Şi, desigur, Dumnezeu.

Ca să ne arate drumul de aici şi până dincolo în lumea celor drepţi.

Viaţa e grea. Şi, pe zi ce trece, e şi mai grea. Numai în viaţa de apoi, acolo nu este durere şi nici suspin, Dumnezeul veşnic ne va primi la sânul lui pe fiecare, după faptele lui. Pentru că, după o viaţă de om, ce rămâne? Deşertăciune, deşertăciune.

Şi preoţii ştiu asta. Preoţii cu har de la Dumnezeu propovăduiesc cuvântul Domnului şi enoriaşii îl urmează.

Astăzi, cuvântul Domnului se întruchipează în cele două troiţe ridicate în curtea bisericii din Peştişani de inginera Marioara Sprâncenatu şi familia sa.

Cinstiţi credincioşi, aşa cum e preotul aşa sunt şi enoriaşii.

Şi chiar dacă pentru mine şi pentru alţii, aş putea să fiu subiectiv, adică să gândesc cu propriile sentimente pentru preotul Pantelimon Chiată trebuie spus că, în lunga sa carieră întru Domnul, s-a dăruit trup şi suflet credinţei.

Vor trece mulţi ani până când vom mai avea un preot ca domnul Pantelimon Chiată. Într-o lume în care filozofia se baza pe principiul „care pe care” sau ori eu ori tu, biserica propovăduia iubire pentru aproapele tău mai presus decât iubirea de sine. Într-o astfel de lume, bazată pe lupta dintre mine şi tine, preotul a avut menirea să ţină enoriaşii aproape de Dumnezeu şi să le arate calea spre Domnul. Şi preotul Pantelimon Chiată a reuşit să ţină oamenii întru credinţă pe astfel de vremuri. Mărturie stau anii când a fost preot la Brădiceni.

Datorită domnului Pantelimon Chiată şi a altor preoţi ca dânsul, astăzi ne adunăm la biserică să ne iubim aproapele, să iertăm greşiţilor noştri acum şi de-a pururi.

Amin.

Ion Căpruciu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here