Sute de mii de lei, despăgubiri pentru gorjenii afectați de pesta porcină africană!

1591

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a făcut cunoscute, ieri, sumele cu care au fost despăgubiți românii ai căror porci au fost sacrificați, după ce au fost diagnosticați cu pestă porcină africană. În cazul județului Gorj cifrele arată că 48 de exploatații au primit 334.100 de lei. În comparație cu Ilfovul, care are 46 de exploatații afectate și despăgubiri de peste 37,6 milioane lei, suma de la noi este una mică, dovadă că au fost afectate gospodării ale populației, în lipsa unor ferme mari. Suma ar putea crește considerabil și în cazul Gorjului, dacă omul de afaceri Ion Iordache va reuși să primească despăgubiri pentru porcii mistreți pe care DSVSA Gorj îi sacrifică încă de la începutul anului, operațiunea urmând să continue încă vreo câteva săptămâni de acum încolo. Iordache și-a evaluat pagubele de la complexul de vânătoare de la Turceni la circa 1 milion de lei, acceptarea dosarului său putând să crească foarte mult volumul despăgubirilor pe care statul le achită fermierilor din județ. În lipsa acestui dosar acceptat la plată, Gorjul rămâne unul cu despăgubiri mici, chiar dacă acum mai sunt 48 de focare active la porci și alte 85 la mistreți. La nivel național au fost despăgubiți 14.803 de proprietari, valoarea totală a despăgubirilor trecând de 403 milioane lei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here