Sute de gorjeni amendați pentru necompletarea formularului digital de intrare în țară

1130

Peste 400 de amenzi au fost aplicate de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică Gorj persoanelor care nu au completat formularul digital de intrare în România, de sărbători. Amenzile au fost de câte 3.000 de lei/persoană.
„În perioada 25.12.2021 – 03.01.2022, inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj au aplicat 428 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au completat formularul digital de intrare în România, în termen de 24 de ore de la intrarea în țară. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 1.284.000 lei”, a transmis DSP Gorj.
Începând cu data de 20 decembrie 2021, formularul trebuie completat, în platforma https://plf.gov.ro, de către toți cetățenii care intră în România, indiferent de mijlocul de transport și calea de intrare.
Acest formular trebuie să conțină următoarele informații: numele și prenumele, datele de identificare și de contact; țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate; localitatea și adresa de destinație în România; mijlocul de transport cu care călătorește spre România; data intrării în România și datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.
Instrucțiuni pentru completarea formularului digital de intrare în România se găsesc și pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here