Şuşiţa, “litoralul” pentru copiii din Centrul Maternal

147

centrul maternal iesire (3)Criza financiară a schimbat marea cu o ieşire la Şuşiţa pentru copiii şi mamele din Centrul Maternal şi Centrul de Zi Târgu-Jiu. Chiar dacă, în anii precedenţi, conducerea instituţiei reuşea să ofere micuţilor o mică vacanţă la mare, iar anul acesta nu se mai poate, copiii tot beneficiază de o ieşire la aer curat, în preajma unei ape.

Copiii din Centrul Maternal au mers împreună cu mamele lor la iarbă verde, la Şuşiţa, lângă Târgu-Jiu. Alături de ei au mers şi 10 copii din Centrul de Zi şi, bineînţeles, patru cadre, psihologi, medici şi educatori. De obicei, vara, aceştia mergeau câteva zile pe litoral, criza financiară a lovit, însă, crunt în sistemul de protecţie a copilului. „Am venit cu patru mămici şi 5 copii cu vârste între 3 luni şi un an şi jumătate, din Centrul Maternal şi cu 10 copii din centrul de îngrijire de zi. Stăm până la ora 15.30, încercăm să le oferim tot ce se poate. Dacă anul trecut le-am putut oferi ceva mai mult, au mers într-o staţiune la mare, la Costineşti. Anul acesta, din cauza situaţiei financiare care se ştie, am zis să compensăm printr-o ieşire la iarbă verde”, a declarat Emilia Tomoiu, psiholog în cadrul instituţiei.

„Nu am fost niciodată la mare”

centrul maternal iesire (11)Copiii şi mamele, pe lângă iarbă verde şi apă de râu au mai avut parte şi de un picnic pe cinste şi apoi şi de un grătar, angajaţii Centrului Maternal aducând toate cele necesare. „De dimineaţă un aperitiv compus din pateu, brânză telemea, castraveţi, roşii, salam, un aperitiv rece de dimineaţă. Avem şi pentru grătar, carne de porc, carne de pasăre, mici, două feluri de prăjituri, făcute în Centru de noi, pepene verde, nectarine, suc de două feluri, apă minerală”, a declarat o angajată a Centrului de Zi. Şi mamele au fost încântate de această ieşire, dar micuţii au fost, cu adevărat, răsfăţaţii zilei. „Nu am fost la mare. E frumos aici. E diferenţă între aici şi la mare, acolo nu e copacuri e doar ananasuri. Aici mă joc cu mingea şi cu vărul meu”, a povestit un puşti simpatic de numai câţiva anişori care, cum a coborât din microbuz cum a început să se zbenguie şi să se bucure de ieşire. „Pentru ei contează foarte mult şi întotdeauna ne-am gândit să le facem surprize de felul acesta. Sperăm că vom reuşi să mai facem o ieşire vara aceasta, atât cât ne permitem”, a mai spus Tomoiu.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here