Surpriza pentru copiii din Motru: pistă de skateboard, bicicletă și trotinetă

1215

Primăria Motru, prin primarul Cosmin Morega, a decis să monteze o pista pentru skateboard pentru pasionații acestui sport, în Parcul Central din localitate. Sunt foarte numeroși copiii și tinerii care dețin astfel de mijloace de locomoție și nu aveau un astfel de loc pentru competiții.
Locația este în proces de amenajarea, investiția fiind minimă, având în vedere că echipamentele existau de ani buni la ștrandul municipal, stând nefolosite. Primarul Morega a decis să fie mutate în Parcul Central și transformate în pistă de skateboard, aceasta putând fi folosită și de micii bicicliști, dar și de cei care dețin trotinete. S-au dat sarcini ca aceste echipamente să fie recondiționate și mutate în spațiul public în cel mai scurt timp.
Investiția reprezintă o bucurie pentru copiii și tinerii din Motru, dar și pentru părinți, care îi pot supraveghea fără probleme. ,,Sper ca până pe 1 Iunie să montăm pista, ocazie cu care să o și inaugurăm și să punem la dispoziția copiilor din Motru acest spațiu de agrement. Nimic nu este scump și greu când faci, cu mult drag, pentru comunitatea din care provii”, a declarat Cosmin Morega.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here