Societatea zilelor noastre nu trece doar printr-o criză financiară, ci şi prin una a familiei, în care sacralitatea acesteia şi valorile ei perene au fost lăsate în plan secund, locul lor fiind luat de un nou sistem de valori, “modern”.
Astfel se face că tinerii se căsătoresc mai târziu, a crescut numărul divorţurilor, al abandonurilor şi al delicvenţei juvenile. Biserica ajută la întărirea familiei şi conştientizarea rolului ei în societate prin rugăciunile ei, prin sfătuirea pastorală. Educarea şi formarea tinerilor înseamnă şi pregătirea lor pentru o viaţă de familie firească. Pentru copii se pot organiza tabere, concursuri cu premii, adaptate în funcţie de vârstă, cluburi sau activităţi atractive, inclusiv în colaborare cu şcolile. Încă de la creearea sa, omul a fost rânduit să trăiască în comuniune pentru că “nu este bine să fie singur”, aşa că i-a fost dat un “ajutor potrivit”, adică pe femeie, cu care să crească, să se înmulţească şi să stăpânească cele ce i-au fost dăruite. “Facerea capitolul l Versetul 28”. Pentru aceasta, Dumnezeu a întemeiat Taina căsătoriei, prin care bărbatul “lasă pe tatăl şi pe mama sa” şi devine un trup cu soţia pentru a creşte duhovniceşte împreună cu ea în interiorul familiei. Mai mult decât atât însuşi Mântuitorul binecuvântează această Taină la nunta din Cana Galileii, unde face şi prima Sa minune, importantă instituţiei familiei fiind arătată în mai multe locuri din Sfânta Scriptură, precum şi de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Numai că evoluţia societăţii omeneşti, schimbările sociale, culturale şi de mentalitate au angrenat în mecanismul lor şi instituţia familiei, omul zilelor noastre, omul “modern”, schimbându-şi atitudinea faţă de familie, în general şi căsătorie, în special.
Omul contemporan a devenit un om care vrea să îşi “trăiască viaţa”, un om “liber” şi, prin urmare, fundamentele ce stăteau odinioară la baza societăţii, printre care se numără familia, sunt considerate acum “învechite”.
De aici avem numărul tot mai mare de cupluri care trăiesc în concubinaj şi care fac copii fără să fie căsătoriţi.
Cei mai mulţi văd în căsătorie o simplă formalitate, scrisă pe “o bucată de hârtie”, şi nu adevărată dimensiune sacră a acesteia. Exemplele de vedete care îşi schimbă “partenerii”, prezentate obsesiv de televiziuni, sunt preluate, din păcate, cu foarte mare uşurinţă de privitori şi considerate repere pentru propria viaţă.
Taina căsătoriei este tot mai des lăsată în plan secund, primind relaţiile de concubinaj sau aşa-numitele “căsătorii de probă”. Mai mult decât atât, sub pretextul libertăţii şi al respectării acesteia, unele cupluri renunţă inclusiv la fidelitate, având o “relaţie deschisă”, atât soţul, cât şi soţia fiind “liberi”să se întâlnească şi cu alte persoane.
Acestor cauze ale degradării familiei şi vieţii de cuplu în general se adaugă urbanizarea şi individualizarea, secularizarea vieţii de familie, stilul libertin promovat la rang de virtute în special de filmele americane, precum şi o serie de factori, cum ar fi şomajul, violenţa domestică, alcoolismul, drogurile şi plecarea la muncă în străinătate a unuia dintre soţi. O altă cauză importantă ce a împins familia spre criză este şi importul masiv de mentalităţi aşa-zis democratice, practicate în unele ţări,legalizarea avorturilor sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Libertatea greşit înţeleasă, o cauză a crizei
O amploare deosebită a cunoscut criza familiei după apariţia mişcărilor feministe, prin care a fost recunoscută egalitatea de drepturi între bărbaţi şi femei. Pe de o parte, din cauza înţelegerii greşite a acestor “drepturi”, acum fiind promovat tot mai intens dreptul la autodeterminare şi asupra propriului corp, respectiv dreptul femeilor de a face avort. Pe de altă parte, criza familiei a fost amplificată şi de reacţiile apărute la drepturile solicitate de femei, crescând cazurile de violenţă domestică. Pe plan naţional, criza familiei a luat amploare după 1989, ca un efect al libertăţii prost înţelese de români.
Sub larga umbrelă a libertăţii au apărut comportamente deviante promovate şi amplificate de-a lungul anilor, comportamente copiate în special de la ţările “civilizate”.
Acestor cauze se adaugă situaţia materială în general precară ce a avut ca efect scăderea natalităţii, creşterea ratei divorţurilor şi a abandonurilor sau creşterea numărului celor plecaţi la muncă în străinătate.
Din familia creştină tradiţională au rămas de multe ori doar amintiri despre care ne povestesc cercetătorii de la muzee. “Cel mai bun exemplu de diferenţă dintre familia tradiţională şi cea din zilele noastre este unul din viaţa cotidiană, respectiv servitul mesei.
Astăzi fiecare mănâncă pe fugă, în faţa televizorului, unii în bucătărie, alţii în sufragerie. Înainte însă, toată lumea se aduna în mijlocul mesei joase, rotunde, lucru care sporea coeziunea, fiecare văzându-l pe celălalt, iar capul familiei lua pâinea, o frângea şi o împărţea şi apoi mâncau.
O altă diferenţă este cea legată de respect; capul familiei, fie că era tatăl, fie că era bunicul, devenea o autoritate.
Indiferent de meseria pe care a avut-o, el era privit cu respect, deoarece era cel cu experienţa mai mare, lucru care astăzi nu se mai întâmplă”, spune cercetătorul Ciprian Voicilă de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.
Cea mai mare problemă; lipsa de repere morale şi spirituale
Sociologii sunt de părere că există mai multe forme de criză cu manifestări şi consecinţe diferite.
Criza familială reprezintă orice situaţie care induce apariţia stresului, a tensiunilor între membri ei, ameninţând convieţuirea familială sau având ca rezultat ruperea ei. Crizele familiale depind de tipul de familie, de stabilitatea şi resursele emoţionale şi financiare. “Cred că cea mai mare problemă a zilei de astăzi este lipsa de repere morale şi spirituale.
Omul de astăzi nu mai are o orientare spre valorile ce dau stabilitate familiei.
Societatea omenească s-a schimbat, şi-a schimbat structurile, politicile pentru familie şi educaţie şi toate acestea au afectat viaţa şi dimensiunea familiei. Dacă este sa vorbim despre rezolvarea problemei, cred că în primul rând trebuie schimbate politicile faţă de familie şi educarea tinerei generaţii. Este singurul lucru care poate duce spre salvarea de la această decădere a familiei şi a individului”, este de părere profesorul universitar doctor Elena Zamfir, şef de Catedră Asistenţă socială şi psihologie socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.
În România, criza familiei se manifestă în primul rând prin amânarea căsătoriei, ca o fază iniţială, apoi prin abandonul copiilor şi cel al părinţilor, în numărul mare de avorturi şi chiar prin creşterea numărului divorţurilor, creşterea violenţei în familie şi creşterea delicvenţei juvenile.
Sintetizând, am putea spune că problemele cu care se confruntă astăzi familia creştină sunt slăbirea vieţii spirituale în familie, sărăcia şi şomajul, dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ, alcoolismul şi drogurile, concubinajul şi căsătoriile de probă, infidelitatea conjugală. De asemenea, lipsa unei educaţii corespunzătoare a copiilor; plecarea la lucru în străinătate a unuia sau ambilor soţi, avorturile şi disensiunile în familie, literatura şi filmele porno sau ofensiva publică a unor manifestări sexuale contrare familiei tradiţionale creştine. Un aspect important al crizei familiei se răsfrânge asupra copiilor şi asupra educaţiei lor şi pleacă de la libertatea acordată de părinţi. Copiii sunt lăsaţi tot mai mult să facă ce vor, iar copilul nu alege de fiecare dată ceea ce este folositor, aicea se potriveşte unul din versurile marelui poet Vasile Militaru “pe copil de vrei să-ţi placă, nu-l lăsa numai ce vrea el să facă, nu-l lăsa unde vrea el să se ducă, din acelaşi lemn se face şi icoana şi măciuca”. Problemele încep de la vârste fragede când sunt lăsaţi în faţa televizorului sau a calculatorului, pentru că stau cuminţi şi nu deranjează. Numai că acei copii nu primesc educaţia necesară, ei preluând exemplele negative pe care le transpun apoi în viaţa de zi cu zi. Apoi, la vârsta adolescenţei sunt lăsaţi iarăşi să facă ce vor, pentru că sunt tineri şi trebuie să se distreze, alunecând uşor spre panta alcoolului sau chiar a drogurilor.
Această problemă a educaţiei copiilor a fost sesizată de Biserică, care se implică pentru rezolvarea ei. Una dintre cele mai mari probleme este implicarea familiei în educarea copiilor, anume modul în care îşi educă copiii. Şi aş face două precizări, anume că unii părinţi, din prea multă dragoste faţă de copii, îi lasă să facă ce vor, le dau libertate deplină, iar cealaltă categorie, şi cred că sunt mulţi în zilele noastre, din cauza situaţiei financiare şi neîncrederii în Dumnezeu, nu se implică deloc în educarea copiilor.
Le dau viaţă şi îi lasă în pace, nedându-le un exemplu pozitiv creştinesc, pe care să îl urmeze, îndemnul spre biserică. În ceea ce priveşte remediile cred în primul rând că este nevoie ca fiecare familie să aibă un duhovnic la care să meargă împreună şi să se spovedească, să primească sfaturi şi să le urmeze. Apoi, un alt remediu poate să ii ofere preotul prin catehezele de sâmbătă şi duminică, pentru că aşa identifică problemele şi poate oferi soluţii de viaţă moral-creştină.
Preot ION M. POPESCU Albeni
