Studenţi în practică la IJJ Gorj

432

15 studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti se află în această perioadă în stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj. Studenţii vor fi îndrumaţi pe perioada stagiului de practică de tutori jandarmi – ofiţeri cu experienţă în activitatea profesională, la structurile/subunităţile la care au fost repartizaţi.

Începând cu data de 3 februarie, un număr de 15 studenţi  din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, anii de studiu I-III, se vor afla în Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, pentru desfăşurarea stagiului de practică, stagiu ce se va finaliza în data 28 februarie. „Studenţii au fost repartizaţi pentru efectuarea stagiului de practică la subunităţile de pază şi protecţie instituţională, la Detaşamentul Mobil, dar şi în cadrul unor compartimente operative din comandamentul unităţii, urmând ca pe întreaga perioadă a stagiului să execute misiunile structurilor unde au fost repartizaţi sub îndrumarea tutorilor profesionali”, a precizat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. În prima zi de stagiu, studenţii au fost prezentaţi personalului unităţii şi le-a fost prezentată structura organizatorică a inspectoratului, misiunile şi zona de responsabilitate, ei urmând a se familiariza pe parcursul acestei luni cu mediul profesional din cadrul unităţii, unde vor putea să-şi formeze deprinderile practice necesare executării activităţii ca viitori ofiţeri în Jandarmeria Română. La finalul stagiului de practică, studenţii vor fi apreciaţi cu calificative de către tutorii profesionali, notele urmând să fie transmise Academiei de Poliţie în vederea consemnării acestora în cataloage.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here