Strategia energetică, în dezbatere publică

822

Strategia energetică va fi pusă în perioada următoare în dezbatere publică, în prezent lucrându-se la draftul adaptat, actualizat al acesteia, a declarat ieri, în presa centrală, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

„Merită menţionat faptul că suntem în elaborarea Strategiei energetice. Va fi pusă în perioada următoare în dezbatere publică. Lucrăm la draftul adaptat, actualizat al acestei strategii şi vă invităm, ca şi până acum, să transmiteţi toate observaţiile dumneavoastră, toate punctele de vedere pentru a reuşi să le înglobăm în această strategie. Ea va avea la bază doar principii, domenii strategice de dezvoltat. Nu va fi vorba de proiecte, foarte important, pentru că ne dorim ca după aceea această strategie să fie implementată prin proiecte punctuale”, a spus Drăgan. Strategia energetică inițială, dar care nu a ajuns să fie lege, a fost elaborată de fostul secretar de stat în Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu. Deocamdată încă nu știm ce capitole au fost ,,actualizate”, însă în strategia inițială se vorbea de renunțarea la cărbune etapizat, într-o perioadă de până în anul 2032.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here