Strabismul

466

Strabismul este o afecţiune oculară în care axele celor doi ochi nu sunt paralele şi unul sau ambii ochi deviază. Se estimeaza că 5-20% din copii au probleme de vedere, iar 5% din copii au strabism.

Principalul semn este lipsa alinierii axelor vizuale ale ochilor, adică un ochi fuge din poziţia normală de drept înainte. Alteori, sunt semne indirecte cum ar fi închiderea unuia dintre ochi în lumină puternică, întoarcerea sau înclinarea capului într-o parte.
Strabismul poate fi cauzat de un defect al muşchilor oculari sau al zonei cerebrale care controlează vederea.

Apare la copiii care suferă de:
• Sindromul Down;
• Tumoare cerebrală;
• Paralizie cerebrală;
• Hidrocefalie;
• Alte afecţiuni cerebrale.

La adulţi, strabismul este cauzat de:
• Diabet;
• Traumă cerebrală;
• Infarct;
• Tumoare cerebrală;
• Alte afecțiuni cerebrale.

Există mai multe tipuri de strabism:
Pseudostrabismul este un fals strabism, prezent în special la copii mici şi sugari, şi este datorat unui canal nazal prea lat. Se corectează în timp, după îngustarea canalului nazal.
Strabismul convergent sau esotropia, este o formă a strabismului, în care ochii sunt încrucişaţi sau privirea deviază spre interior.
Strabismul congenital se întâlneşte când debutul strabismului este sub vârsta de 6 luni sau chiar mai devreme.
Strabismul divergent sau exotropia, este o formă a strabismului, în care privirea deviază spre exterior.
Strabismul concomitent este o formă a strabismului, în care muşchii extraoculari nu sunt paralizaţi şi axele oculare au acelaşi grad de deviaţie în toate direcţiile. Ca regulă apare la copii şi de cele mai dese ori duce la scăderea acuităţii vizuale în unul din ochi. Dacă ochii sunt utilizaţi pe rând (strabism alternativ), acuitatea vizuală poate fi păstrată.
Strabismul neconcomitent este o formă a strabismului, în care unii muşchi extraoculari sunt paralizaţi şi axele oculare au grade de deviaţie diferite, în funcţie de direcţie. Simptomul principal este diplopia. Această formă poate fi corectată prin procedură chirurgicală.
În multe cazuri strabismul persistă din copilarie şi a fost tratat incomplet sau deloc. Există şi strabisme cu debut la vârstă adultă. Acestea pot avea cauza în afecţiuni generale: diabet, accidente vasculare, boli tiroidiene, miastenie, anevrisme sau tumori intracraniene, scleroză multiplă; traumatisme craniene cu pareze ale nervilor cranieni sau după operaţii de cataractă, glaucom, dezlipire de retină. Există a concepţie greşită că strabismul este dificil sau imposibil de tratat la adult. În realitate adulţii au mai multe opţiuni de tratament: ochelari cu prisme, în deviaţii minime sau tratament chirurgical.
Strabismul se poate trata cu succes, tratamentul este adaptat fiecărui pacient în parte, în funcţie de tipul strabismului, vârstă, asocierea deviaţiilor verticale cu cele orizontale, dacă au mai fost operaţi anterior. Netratat adecvat şi din timp duce la pierderea vederii binoculare, persistenţa vederii duble, aspectul inestetic al ochilor.

Tratamentul poate fi unul din cele de mai jos sau o combinaţie a acestora:
Optic: uneori simpla purtare a ochelarilor, are ca rezultat realinierea ochilor.
Ortoptic: efectuarea de exerciţii ortoptice, în anumite forme de strabism sau ochelari speciali cu prisme.
Când strabismul apare sub vârsta de 6 luni, operaţia este indicată sub vârsta 1 an pentru şanse optime de recuperare a vederii binoculare. Dacă debutul este peste această vârstă, medicul oftalmolog pediatru stabileşte dacă este necesară operaţia sau sunt suficiente metodele de tratament ne-chirurgical.
Dacă strabismul nu se rezolvă în câteva luni prin purtarea ochelarilor, se recomandă operaţia, cât mai devreme. Cu cât amânăm momentul operaţiei cu atât scad şansele de recuperare a vederii binoculare.
Operaţia poate fi facută atât la un ochi cât şi la ambii ochi, decizia asupra felului intervenţiei se ia în functie de tipul de strabism. Intervenţiile de strabism se fac în anestezie generală. Dacă există anumite contraindicaţii sau dacă pacientul nu doreste acest lucru operaţia se va face în anestezie loco-regională, la vârstă adultă. Intervenţia nu necesită spitalizare peste noapte, practic pacientul se operează şi pleacă acasă în aceeaşi zi. Operaţia poate fi făcută la orice vârstă. Tratamentul nu se încheie însă cu intervenţia chirurgicală. Evoluţia trebuie urmărită până la adolescenţă.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here