Divizia Minieră Mehedinţi a Complexului Energetic Oltenia (CEO) a început să refacă stocul de cărbune de aproximativ 500.000 tone necesar Termocentralei Romag-Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) în sezonul rece, a declarat joi, directorul unităţii miniere, Costel Mitroi.
Potrivit sursei citate, începând cu 15 iulie, zilnic, sunt furnizate din cariera Husnicioara din bazinul carbonifer al judeţului Mehedinţi, aproximativ 7.700 tone de lignit, cantitate suficientă pentru ca în iarna 2014-2015 să nu existe riscul întreruperii agentului termic la cei 30.000 de beneficiari de căldură şi apă grea din municipiul Drobeta Turnu Severin. “RAAN a reclamat, pe bună dreptate, că nu are în depozit cărbune decât pentru funcţionarea timp de o lună a termocentralei. Săptămâna viitoare vom conveni cu administratorul special al RAAN, Marian Viorel, modul de decontare al cărbunelui livrat”, a precizat Mitroi. În acest context, reprezentantul CEO a arătat că RAAN are de achitat pentru întreaga cantitate de cărbune achiziţionată din cariera Husnicioara aproximativ 300 milioane de lei, sumă care va fi plătită în urma preluării către rezerva de stat a apei grele produsă la Uzina Romag-Prod.
A.S.