Ştefania va primi botezul înainte de Paşte

405

IMG_5331Fetiţa găsită într-o ghenă de gunoi din oraşul Târgu-Jiu va fi botezată înaintea sărbătorilor de Paşte. Ştefania va fi creştinată de primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, iar evenimentul va fi sărbătorit într-un local din oraş.

Micuţa găsită într-o ghenă de gunoi din Târgu-Jiu, anul trecut, cu doar câteva zile înaintea Crăciunului, va fi botezată în câteva săptămâni. Fetiţa, care a primit numele Ştefania Cârciumaru, după cel al primarului oraşului Târgu-Jiu, a fost dată spre îngrijire unui asistent maternal din Bumbeşti-Jiu. Are în prezent patru luni şi, conform reprezentanţilor Direcţiei de Protecţie Socială din Gorj, este sănătoasă, îi merge bine şi arată ca o păpuşă. Ea va fi botezată în doar câteva săptămâni: „Ne-am gândit să-i facem botezul în luna aprilie, până în 15, poate în preajma Floriilor, oricum, până în Paşte. Este o minune de fetiţă”, a comunicat primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, care împreună cu soţia, vor deveni naşii Ştefaniei.

De Florii, Ştefania primeşte botezul

Dacă familia primarului o va lua pe micuţă de la biserică, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi soţia sa o vor aduce pe Ştefania în faţa preotului, pentru a fi botezată. „În câteva zile, mă voi întâlni şi cu moşii fetiţei şi vom stabili unde va avea loc evenimentul, la ce biserică, în ce local, astfel încât să facem şi invitaţiile. Dacă această fetiţă a avut viaţă şi Dumnezeu a vrut să fie aşa, merită un botez frumos de care să-şi amintească peste ani, atunci când se va uita la imagini”, a mai spus naşul Ştefaniei.

Mama, de negăsit

Micuţa Ştefania avea doar zece zile de viaţă când a fost descoperită în ghena de gunoi. La o temperatură de minus zece grade Celsius, fetiţa a rezistat miraculos între gunoaie, înconjurată e câinii comunitari. A fost găsită de un bărbat care venise să arunce gunoiul la ghenă. Era învelită într-o păturică şi băgată într-o pungă în care se mai aflau hăinuţe de schimb şi un biberon. Dusă la spital, medicii au constatat că este perfect sănătoasă. Împrejurările în care a fost descoperită fetiţa, mai ales că se întâmpla cu doar câteva zile înaintea sărbătorii Naşterii Domnului, a făcut ca multă lume să spună că este un miracol al Crăciunului. Multe familii din ţară şi din străinătate s-au arătat interesate de Ştefania pentru adopţie. Din păcate, în România această procedură este extrem de greoaie. În primul rând, trebuie finalizată ancheta poliţiştilor de identificare a mamei: „Nu a fost, încă, identificată mama fetiţei. Am căutat la toate spitalele din Gorj, la cele din judeţele limitrofe, la cabinetele ginecologice. Cel mai sigur mama Ştefaniei a născut acasă şi nu era luată în evidenţele medicilor. Continuăm cercetările şi sperăm să identificăm mama”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IJP Gorj.

Dacă va fi identificată mama fetiţei, aceasta va fi acuzată de tentativă de omor, având în vedere împreujurările în care a decis să scape de copil.

Deşi n-a fost dorită, Ştefania este înconjurată acum de mulţi oameni care o iubesc.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here