Ștefan cel Mare și Sfânt, biruind balaurul de la asfințit Baia, decembrie 1467 (II)

495

După ce pun foc Bacăului, oștile maghiare vor ataca Romanul sau Târgul de Jos, cum i se spunea atunci. Cetatea de lemn care proteja târgul a fost ușor de cucerit, iar, după ce l-au ocupat, oștile maghiare au mai făcut un scurt popas până în ziua de 7 a lunii undrea (decembrie), când au pornit din nou în urmărirea moldovenilor. Dar nu înainte de a jefui și incendia târgul.
Ștefan îi atrage pe unguri undeva mai sus de Roman, pe înălțimile de la Muncel, lăsându-le impresia că se pregătește pentru marea bătălie. Dezinformat de zvonurile lansate de Voievodul Moldovei, Matia Corvin nu acceptă să dea lupta în așa zisul loc ales de Ștefan și se va abate cu oștile sale spre Târgul Neamț, pe care ungurii l-au jefuit, apoi i-au pus foc. În acest timp nu contenesc atacurile în flancuri ale moldovenilor, care vor produce pierderi grele, dar mai ales vor obosi oastea adusă de regele Ungariei. Iar, pe deasupra, a venit și iarna, cu zăpezi și ger cum sunt în nordul Moldovei, care îngreunau și mai mult înaintarea invadatorilor.
De la Târgul Neamț ungurii se îndreaptă spre Baia, urmând ca de aici să se îndrepte spre Suceava. Fără să vrea au intrat singuri în capcana întinsă de Ștefan cel Mare, care a ales de la început Baia ca loc pentru bătălia finală. Fosta cetate a lui Dragoș era situată pe un platou întins, fiind expusă cu ușurință atacurilor din toate părțile. Râul Moldovei, aflat în apropiere, era un obstacol care îngreuna retragerea spre munți. Alte argumente pentru care Ștefan a ales acel loc și moment pentru bătălia finală erau oboseala și pierderile pricinuite dușmanilor, platoul deschis care îi oferea posibilități să-i atace din toate părțile și să-i urmărească pe cei care ar scăpa cu fuga, dar și faptul că astfel ar proteja Suceava de jafurile ungurilor. Iar un atac dat noaptea prin surprindere nu le-ar fi permis să-și folosească numeroasa artilerie adusă de unguri până la Baia.
Oastea maghiară, formată cam din 60.000 de oșteni, ajunge în Baia în ziua de 14 a lunii lui undrea (decembrie). Regele își stabilește reședința în centrul târgului, acolo unde se împreună cele două ulițe care ocolesc biserica catolică, după cum au scris cronicarii. Grofii și comandanții se așează împrejurul pieței centrale a târgului, pentru a fi cât mai aproape de rege. Oastea s-a împrăștiat prin târg, iar cei care nu au încăput și-au ridicat corturi la margine.
După ce au ocupat Baia, din porunca regelui ungurii trec la treabă, ridicând în jur fortificații de apărare din lemn și din lut. Cum oștenii erau vlăguiți de oboseală după zilele de marș și mai ales după atacurile moldovenilor, palisadele au fost destul de slab construite. Lăsându-se seara, oștenii se pun la masă, dar și pe chefuit.
Dacă nu ar fi intervenit o întâmplare banală victoria lui Ștefan ar fi fost totală. Ungurii, în frunte cu regele lor, chefuiau de zor când în tabără este adus ca prins un secui pe nume Sythotus. Acesta venea la Baia să vadă bunurile și moșiile rămase moștenire soției sale căreia i-au murit părinții. În drum a întâlnit întâmplător oastea lui Ștefan, care era camuflată într-o pădure aflată în apropiere de Baia. Ba chiar a reușit să afle de la niște soldați că moldovenii vor năvăli în Baia la miezul nopții pentru a-i măcelări pe unguri. Astfel elementul surpriză a dispărut..
Aflând de planul lui Ștefan, regele se scoală nemâncat de la masă și dă poruncă comandanților să ia armele și să pregătească trupele de apărare. Redau doar câteva cuvinte din cele scrise de Antonio Bonfini, cronicarul personal al regelui Matia Corvin, care a luat parte la bătălie:
Matia se sculă nemâncat de la masă, îi adună îndată pe toți nobilii, ostașii și comandanții călăreților, le spuse ce primejdie îi aștepta și dete poruncă să ia fiecare armele. Așează posturi pe toate ulițele și la toate porțile, la intrarea în târg dispune cohortele pretoriene, Două sute de veterani și pe cei cu armătură grea îi așează înaintea locuinței sale, ca să împiedice atacul dușmanilor din cele două uliți ce se împreună acolo, Trupele le împărți prin toate ulicioarele.
Prin iscoadele trimise în târg Ștefan a aflat că regele maghiar știa planurile sale, dar nu a renunțat la atac. Era singurul loc unde putea opri dușmanul pentru a apăra Suceava de la un dezastru. Atacul pornește în toiul nopții. Protejați de întuneric, la porunca Voievodului oștenii săi descalecă de pe cai și înconjoară târgul cu fortificațiile făcute de unguri. A fost o strategie înțeleaptă, fără bagajele pe care le cărau cu ei călăreții se deplasau mai ușor și mai ales nu făceau zgomot reușind să ajungă la fortificații fără să fie simțiți de dușmani. La un semnal, pun foc fortificațiilor dar și caselor din târg, făcute din lemn, care altfel ar fi fost incendiate de unguri la plecare, cum au făcut și în celelalte târguri. Focul pus pe neașteptate provoacă panică și învălmășeală.
După descrierea făcută de cronicari bătălia a fost cumplită. Loviți din toate părțile, ungurii au fost nevoiți să se apere pentru a-și salva viața și nu pentru a învinge. La lumina flăcărilor ce răbufneau în noapte moldovenii înaintează pe ulițele înguste ale târgului. Orânduiți în două formații de luptă în pătrat, o strategie nouă în acea vreme, folosită doar de trupele de elită ale mercenarilor apuseni, dar pe care Ștefan o cunoștea, moldovenii pătrund din toate direcțiile în Baia forțând trecerea spre piața centrală, unde se afla regele. În învălmășeala cumplită care s-a creat, pe toate ulițile târgului Baia se dădeau lupte corp la corp, folosindu-se săbii, sulițe și chiar arcuri cu săgeți. Deși au adus cu ei un număr mare de tunuri ungurii nu și-au putut folosi artileria, o mare parte din ea fiind abandonată pe mâna moldovenilor.
Într-o scrisoare adresată după bătălie Craiului Cazimir, Ștefan cel Mare îi scrie:
Și am năvălit asupra lor și a început lupta între noi de seară până în zori și ne-am luptat piept la piept și, mărite rege, mila lui Dumnezeu și norocul Măriei tale au fost de partea noastră. Și astfel au căzut de sabie multe capete ale demnitarilor, ale căpitanilor oștirii, ale ostașilor puternici, pe care nici măcar cu numele singur nu-i pot înșira.
Până și Matia Corvin a fost în pericol să piară. Înconjurat de trupele sale de elită, regele e nevoit să lupte ca un oștean, pe jos, pentru a-și apăra viața. Este rănit de o sabie la braț și a primit două săgeți în spate. Cu greu este scos pe o targă de oamenii săi din învălmășeala creată.
Uliță cu uliță Baia cade pe mâna moldovenilor. Din unul din cele mai mari și mai frumoase târguri ale Moldovei rămân doar mormane de cadavre și de cenușă din care mai ieșeau flăcări răzlețe, cadavre de oameni și de cai arși împrăștiate peste tot, ulițele fiind pline de bălți de sânge. Un măcel cum nu s-a mai întâlnit. Numai datorită trădării vornicului Crasnăș regele a reușit să scape, fiind scos din Baia pe o targă, înconjurat de mai mulți nobili și oșteni din trupele sale de elită. Iar odată cu regele a fost lăsată să fugă și o parte din oastea adusă de el în Moldova. Conduși de un moldovean trădător, ungurii s-au retras în munți. Se spune că s-au îndreptat spre Târgu Neamț, iar de aici spre Petru Vodă și Gura Largului, de unde au luat cursul Bistricioarei până ce au ajuns la Gheorgheni. Pe drum sunt întâmpinați cu pietre și chiar cu săgeți de localnici dornici să se răzbune pentru jafurile făcute. Muntenii au tăiat arbori cu care au blocat drumurile îngreunându-le astfel înaintarea și sporind pierderile suferite în urma atacurilor date de trupele trimise de Ștefan să-i urmărească. Cronicarul polonez Jan Dlugosz descrie expresiv retragerea ungurilor: Partea mai mare a armatei ajungând în munți și găsind drumul închis cu arbori prăvăliți, după ce își arse carele și alte bagaje și după ce îngropă în pământ 500 de tunuri, ca să nu pună mâna moldovenii pe ele, scapă cu fuga. Și dacă regele Ungariei n-a fost prins și omorât aceasta se datorește binefacerii unui moldovean, căruia Ștefan voievod, descoperind înșelăciunea, îi taie capul.
Regele Matia, purtat pe targă, ia drumul Transilvaniei urmat de o mică oaste care cu greu se regrupează, ceilalți împrăștiați peste tot. Cu oastea care i-a rămas, Voievodul i-a urmărit pe dușmani în retragerea prin munți spre Transilvania. Din ordinul regelui ungurii abandonează nu numai tunurile, ci și prăzile și alte bagaje grele, pentru a putea fugi mai ușor. O asemenea înfrângere ei nu au mai suferit de multă vreme.
În bătălia de la Baia Ștefan a pierdut mulți viteji. Numărul moldovenilor care ar fi căzut în luptă s-ar fi ridicat la 6.000 de oameni, după afirmațiile lui Bonfini, ceea ce ar însemna jumărate din oastea Moldovei. Chiar dacă cronicarul regelui Matia a exagerat până și cifrele ca să acopere înfrângerea rușinoasă suferită de rege, totuși Ștefan nu putea ierta trădarea ce a avut loc, care a dus la un număr mare de pierderi din rândul vitejilor săi cât și a faptului că numai așa au putut scăpa regele Ungariei și o parte din oaste din încercuire.
Să nu mai spunem că, la un moment dat, și voievodul a fost în pericol să fie prins de ungurii care fugeau din cetate. Fiind și el pe jos, în focul bătăliei a fost surprins de un grup de călăreți unguri la care nu se aștepta. Se spune că Ștefan s-a urcat repede într-un arin aflat la îndemână, iar ungurii, care erau speriați, nu l-au observat, continuându-și fuga pentru a scăpa cu viață. După bătălie, în locul arinului Voievodul va pune să se ridice o biserică ce dăinuie și în zilele noastre. O formă folosită de Voievod de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru izbândă.
De aceea voievodul a fost îndreptățit ca după bătălie să facă cercetări pentru a găsi vinovatul. Îl află tocmai în persoana marelui vornic, dregătorul cu cel mai înalt rang în acea vreme după marele logofăt, care era și rudă cu Ștefan, fiind însurat cu o nepoată a sa, Anușca, fiica lui Ioachim Arbore, pârcălabul Cetății Neamț, frate vitreg al Voievodului. Află că acesta vrând să se răzbune pe Ștefan pentru că nu i-a dat dreptate într-o pricină de judecată cu niște răzeși cărora din lăcomie boierul voia să le ia și spuza de pământ pe care o aveau, marele vornic nu a intrat în luptă cu corpul lui de oaste, sperând ca moldovenii să piardă bătălia și pe tron să se întoarcă Petru Aron. Trădarea marelui vornic a adus pierderi mari oastei Moldovei și nu s-a rezumat la o simplă răzbunare pe voievod. De aceea a fost firesc să fie pedepsit, iar alături de el și ceilalți boieri care l-au urmat. Dacă ne raportăm la numărul trădătorilor, 24 boieri mari și 40 boieri mici, putem aprecia dimensiunile trădării, sub comanda acelor boieri aflându-se probabil cel puțin un sfert din oastea cu care Voievodul a atacat Baia. Boierii mari au fost decapitați, iar boierii mici au fost trași în țeapă. Tot atunci a fost prins și unul din pretendenții la tron, Berindei, care a fost închis într-o ocnă de sare părăsită, cheile fiind aruncate într-o fântână.
În timpul bătăliei cu Matia Corvin, Ștefan a suferit și o mare pierdere. În 25 a lunii lui brumar din anul Domnului 6965, în timp ce el îi hărțuia pe unguri, soția sa Evdochia de Kiev își dă sfârșitul în timpul unei nașteri. Cu toată durerea cumplită pe care o avea, Marele Voievodul a pus pe prim plan țara, iar după ce și-a jelit soția, care a fost înmormântată în lipsa lui, probabil la biserica Mirăuți din Suceava, el a continuat luptele cu ungurii, pregătindu-se pentru marea bătălie de la Baia. Oare câți oameni ar mai face astfel?
Ceea ce trebuie evidențiat este faptul că deși a avut o oaste de cinci ori mai mică, fără artileria pe care au avut-o ungurii, cu această bătălie, cu care și-a început faptele de glorie, Ștefan a înscris o pagină gloriasă în istoria neamului nostru. Să nu uităm că și Regatul Maghiar în acea vreme era puternic, în afară de Ungaria el cuprindea și țările vecine care erau supuse coroanei maghiare indiferent de statutul pe care îl avea fiecare.
Abia spre sfârșitul anului, Matia Corvin reușește să iasă din Moldova, de Crăciun aflându-se la Nicolești, de unde este dus la Brașov unde ajunge plin de răni. După ce Ștefan cel Mare l-a prins pe ucigașul tatălui său, relațiile sale cu Matia Corvin încep să se îmbunătățească, iar în cele din urmă cei doi ajung aliați și prieteni. Dar istoria s-a scris mai întâi cu valuri de sânge care au curs în noaptea de 14 spre 15 ale lunii undrea din anul Domnului 6965. Umbre ale trecutului care vin spre noi învăluite în bezna tot mai întunecată a istoriei. Să avem curajul să le scoatem la lumină și să le mulțumim pentru sacrificiul lor.
Andrei Breabăn, scriitor și jurnalist, membru UZPR

Bibliografie:
N.Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare pentru poporul român, Editura Artemis București 2004, 334 pag.;
Nicolae Grigoraș, Moldova lui Ștefan cel Mare, Editura Junimea Iași 1982, 320 pag.;
Nicolae Neagoe, Ștefan cel Mare, Editura Albatros București 1970, 278 pag.;
Colonel dr.Al.Gh.Savu, Ștefan cel Mare campanii, Editura Militară București 1982, 214 pag.;
L.Lespedeanu, L.Marcu, Nebiruitul Ștefan, Editura Științifică București 1962, 406 pag.;

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here