Start distracţie la Zilele Municipiului Târgu-Jiu

273

De astăzi se dă startul distracţiei la cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu. Autorităţile locale au pregătit o serie de surprize pentru participanţii la eveniment. În prima seară, spre exemplu, la procesiunea religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu-Jiu, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena vor participa în jur de 100 de preoţi.

Primul eveniment care marchează debutul celei de-a XIII-a ediţii a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu are loc în această seară, începând cu ora 20:00, la Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Este vorba despre procesiunea religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu-Jiu, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena, manifestare la care vor participa în jur de 100 de preoţi. Marţi sunt programate o serie de evenimente, între care: Campionatul Judeţean de baschet pentru elevi „Cupa Municipiului Târgu-Jiu”; Expoziţia fotodocumentară – „Plimbare prin Târgu-Jiul de altădată”; Deschiderea Târgului Meşterilor Populari din Oltenia, ediţia a V-a, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj; Vernisajul expoziţiei de desen şi pictură „Vasile Fuiorea – Traseele cristalizării stilistice, în cariera de plastician”, organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din Romania, filiala Gorj. Miercuri, la ora 19:00, la amfiteatrul din zona centrală se pune în scenă Spectacolul pentru copii „Sarea în bucate”, oferit de Teatrul de Păpuşi „Pinocchio”, iar de la ora 21:00, pe esplanada Palatului Administrativ se desfăşoară recitalul susţinut de Vlad Miriţă.

Seri de muzică şi voie bună
Joi, 23 mai 2013, Fanfara Armonia îi încântă pe târgujieni cu muzică de promenadă, la Foişorul din Parcul Central, începând cu ora 17:00. Seara, de la ora 21:00, în zona centrală, organizatorii au pregătit un moment surpriză: Romanţă pentru Târgu-Jiu. Proiect iniţiat de elevii Centrului de Excelenţă Umană al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, sub îndrumarea profesorilor Elena Roată şi Elena Velţan. Vineri seara, de la ora 19:00, pe Insuliţă se desfăşoară spectacolul folcloric oferit de Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. La 21:00, urcă pe scenă Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” şi invitaţii săi: Niculina Stoican, Constantin Enceanu şi Gheorghe Roşoga. Şi seara de sâmbătă este dedicată muzicii, de această dată pe scena de pe Insuliţă concertând Akces, DJ Rynno şi Sylvia. Ultima seară, duminică, 26 mai 2013, va avea loc spectacolul susţinut de Alex Mica, Antonia şi Alex Velea, începând cu ora 21:00. Zilele Municipiului Târgu-Jiu ediţia a XIII-a se încheie la miezul nopţii cu un frumos foc de artificii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here