Spre un nou început al literaturii noastre tinere de azi

164

foto HORIA MUNTENUS… “războinicul tăcut moare mereu singur” – o propoziţie care denotă un scriitor profesionist figurează emblematic în finalul primului paragraf al prologului cărţii lui Silviu Doinaş Popescu. Ce înseamnă să fii “scriitor profesionist”?

Poate ştiinţa de a scrie, poate revendicarea de la lecturile solide, poate talent, poate efortul de a esenţializa sinele tău, ca autor, sau sinele cititorului (lumii). Poate răbdarea de a rezista la masa de scris, răbdarea de a cunoaşte pe măsura înaintării în elaborarea textului literar, poate răbdarea de a identifica acele cuvinte comune emoţiei tale şi emoţiei lectorului tău invizibil. Dar “profesionist” înseamnă şi altceva decât “amator”? Unul dintre răspunsurile posibile poate fi cartea acestui tânăr aflat la debut.

Nu e uşor să scrii o carte. Înseamnă să te răneşti prin desişul capcanelor ce se ivesc la tot pasul pe drumurile aspre, adesea, alese.

… “războinicul tăcut moare mereu singur” devine “scriitorul tăcut moare mereu împreună cu cititorul” ; e, fără îndoială, idealul “scriitorului profesionist”.

img900Dar de ce ar fi un scriitor “amator”? Emoţia cuvintelor, cea care le dăltuieşte pe pagina albă şi trezeşte rezonanţe în sufletul cititorului – emoţia, aceea, poate fi ea profesionalizată? Un astfel de gând, fără îndoială, ne-ar distruge orice încredere.

De ce ar scrie însă un amator? De ce ar publica? Poate că din chemările amăgitoare ale profesionalizării. Fiindcă ştim de unde poate pleca un debutant. Va trebui să aflăm, însă, deodată cu el, unde va ajunge. Fiindcă nimeni, chiar nimeni nu îi poate profeţi împlinirea. Poate tocmai de aceea ni se arată atât de stranie şi de paradoxală o astfel de propoziţie, atât de ciudată şi de contorsionată. – “războinicul tăcut moare mereu singur” (o parafrază a celebrului titlu de roman aparţinând scriitorului german Hans Fallada). Cumva ar putea muri altfel, decât singur, vreun războinic mai gălăgios?

Abia acum vom putea observa un adevăr, adevărul, nu doar al inutilităţii, ci şi al imposibilităţii existenţei “scriitorului amator”. Căci, din moment ce resimte nevoia de a scrie, resimte şi nevoia unui act de supremaţie asupra oricărui alt act al existenţei sale. Aici cred că se întâlneşte conştiinţa artistului cu nevoia libertăţii sale.

“Ea era soarele întunecat de rădăcinile adânci ce o legau de istoria fadă… şi aştepta… umbra lui să o salveze şi să o treacă peste Styxul propriei fiinţe”. Iată răspunsul tânărului Silviu Doinaş Popescu la întrebările: “Ce este literatura?” şi “Ce este scriitorul?”.

“Cine este acel chip mort care se reflectă în undele lacului?” – chiar aşa: poate fi chipul chemării inexorabile pe care o exercită asupra artistului acea forţă misterioasă căreia noi nu îi vom pronunţa numele?

“Şi cei care nu dorm niciodată, de frică să nu se rătăcească ei prin apă în locul umbrelor, privesc hipnotizaţi lumina soarelui şi totuşi nu o simt”. Fiindcă, de la Freud, deja ştim că artistul se (auto)psihanalizează.

Cartea “ASTROLAB PENTRU STEAUA MORGANA” a tânărului Silviu Doinaş Popescu uimeşte chiar din primele ei file. Beneficiază de o prefaţă a regretatului scriitor-critic literar Valentin Taşcu – frumoasă prezentare, pertinentă şi onorantă, fiindcă reflectă o abordare extrem de serioasă.

Surprinzător însă e faptul că volumul autorului e întâmpinat de un studiu introductiv amplu semnat chiar de către tatăl debutantului, poetul, exegetul şi universitarul Ion Popescu-Brădiceni. Un fapt inedit, pecete grea pusă pe debutul editorial, de altfel fulminant. Când avem în faţă un scriitor de prestigiu, un estetician şi istoric literar de mare valoare cum este avangardistul universitar Ion Popescu-Brădiceni, aflat pe culmile maturităţii creaţiei sale, în puterea vârstei şi în sinteza elanului, recomandându-şi fiul la debut, avem în faţă un act de mare curaj al proclamaţiei.

Idem, impetuosul fiu se revendică, prin solicitarea şi acceptul acestei recomandări, de la un ceremonial al manifestului. Făptuitorii anunţă viitoare fapte fără precedent.

Şi, pe acest deziderat, dau şi eu girul, fără oprelişte, al speranţei, căci metaromanul poematic al tânărului Silviu Doinaş Popescu reprezintă un nou început pentru literatura tânără a zilelor noastre.

Horia Muntenus

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here