Joi, 11 aprilie 2024, începând cu ora 16:00, la MansArta Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu Jiu, a avut loc prezentarea volumului de versuri intitulat „Spitalul de îngeri” al poetului timișorean Dumitru Buțoi, publicat de Editura GIROC în anul 2023.
Evenimentul a fost organizat de Filiala „Mihai Eminescu” Timișoara a UZPR în colaborare cu Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR având ca parteneri Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, ASCIOR Petroșani – Hunedoara și Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara, iar ca amfitrion pe domnul Viorel Surdoiu redactor al bibliotecii gazdă.
De la filiala timișoreană au fost prezenți alături de autor, poeta-jurnalist Mirela Cocheci și scriitorul-ziarist Dorel Neamțu, din Petroșani. De la Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR au participat, scriitoarea-jurnalist Adina Andrițoiu – președintele filialei, Viorel Surdoiu, Victor Troacă, Ion Elena, Gigi Bușe, Dan Șalapa, Maria Vulpașu și Vasile Vulpașu. La eveniment au fost prezenți scriitorii și poeții gorjeni: Ion Popescu-Brădiceni, Adrian Frățilă, Doru Fometescu, Ion Ungureanu, George Filiș, Luminița Săceleanu, George Drăghescu, Marius Iorga, Zoie Cârlugea, etc. Spre final, sala a fost plină de participanți, inclusiv elevi de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Național „Spiru Haret”.
Poetul moderator Viorel Surdoiu a făcut o scurtă prezentare a autorului și operei sale: „Dumitru BUȚOI s-a născut pe data de 5 octombrie 1950 în localitatea Românești, județul Prahova. Actualmente, locuiește în Timișoara și este jurist, absolvent al Universității din Oradea, jurnalist, poet și scriitor. Debutul editorial a avut loc în anul 1978, în antologia Cântecul adâncului, Petroșani, iar debutul în presă, în același an, în ziarul Drapelul roșu. Activitățile literare începuseră din anul 1976, ca membru al Cenaclului literar artistic Ana Blandiana, din comuna Variaș, județul Timiș, ulterior, fiind prezent cu poezie în volumele colective La porțile veacului, 1979, și Septembrie, 1980. Acest cenaclu a mai dat culturii române poeți ca: Ivo Muncian, Vlada Barzin, Tiberiu Arăzan, Nicolae Roșianu, Neboișa Rosici. Oamenii aurului negru, 1983, Editura Helicon Timișoara; Oameni, foc și apă, 1998, Editura Mirton Timișoara; Dreptul la iubire, poezie, 1998, Editura Mirton, Timișoara; Oameni și destine, 1999, Editura Augusta Timișoara; În numele iubirii, poezie, 2000, Editura Eubeea Timișoara; Exerciții de admirație, 2001, Editura Eubeea Timișoara; Septembrie, 2008, Editura Eubeea Timișoara; Oameni și miracole, 2012, Editura Waldpress Timișoara; Poeme de iubire, 2012, Editura Waldpress Timișoara; Surâsul mamei, 2014, Editura Waldpress, Timișoara; Triumful unei lacrimi, 2017, Editura Waldpress Timișoara; Poeme înlăcrimate, 2018, Editura UZPR, București; Oameni și amintiri, 2019, Editura Waldpress, Timișoara.
Doamna Adina Andrițoiu, președintele Filialei „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR, referindu-se la acest volum de poezie a spus: „33 de poeme, o cifră dumnezeiască, scrisă ca un semn de prețuire pentru oamenii care fac minuni și cărora le suntem datori cu o mare iubire și mulțumire sufletească. Viața nu este altceva decât un timp, nici mai bun nici mai rău, este ceea ce Dumnezeu ne-a hărăzit fiecăruia, bucuria de a trăi și iubi dar și tristețea trecerii prin eternitatea acestei lumi. Viața ne-aduce în suflet soare și iubire, dar și presimțirea amurgului, pregătindu-ne să ne asumăm îmbrățișarea suferinței cu seninătatea cu care am consimțit a fi părtașii fericirii.” Apoi a continuat: „Mi se pare tare interesant că poetul a împărțit acest volum în două capitole. Capitolul 1 se numește Îngerii din umbră și este dedicat medicilor din spitalul bucureștean Theodor Burghele unde Dumitru BUȚOI a fost internat la sfârșitul primăverii anului 2023 (4 mai – 4 iunie) și capitolul 2 Dumnezeu vorbește cu noi”. Despre tema celui de-al doilea capitol, doamna Adina Andrițoiu a mărturisit că această temă a întâlnit-o pentru prima dată la tatăl său, decedat în urmă cu 5 ani, care a adunat într-un caiet meditațiile sale intitulate „Convorbiri cu Dumnezeu”. „E bine că speranța în Dumnezeu și-n Îngerii din spitalul bucureștean l-au făcut pe Dumitru BUȚOI să-și recapete sănătatea și buna dispoziție” a încheiat doamna Andrițoiu.
După ce poetul moderator Viorel Surdoiu sau Viorel Munteanu – numele de artist – a citit poemul „Dumnezeu vorbește cu noi” al domnului Buțoi, a dat cuvântul scriitorului gorjean Ion Ungureanu, din orașul Țicleni, județul Gorj, unde a fost și primar, care este prieten cu Dumitru BUȚOI de foarte mult timp și îi cunoaște activitatea prodigioasă și ca ziarist și ca scriitor și poet. „Volumul de poezii prezentat astăzi publicului gorjean reprezintă o meditație profundă și mulțumire lui Dumnezeu care a lucrat prin oameni în halate albe, adresând respectuoase mulțumiri și acestora din urmă pentru eradicarea unei maladii și suferințe foarte supărătoare. Practic s-a născut a doua oară, după ce-a trecut cu brio prin această boală supărătoare. Medicii sunt cei mai buni martori ai suferințelor noastre”.
În mesajul transmis de poetul timișorean Dumitru Buțoi acesta a spus: „Sunt un om de cultură, un muncitor care s-a străduit toată viața să fie un ostaș al cuvântului învățând de la oameni și transmițând, la rândul meu cele învățate, tot la oameni. Scriu și public ceea ce scriu de peste 45 de ani. Din 1987 conduc revista Luceafărul de Vest care a ajuns la numărul 63” și a prezentat această revistă după care a citit poezia „Eminescu e tot mai singur”, creație proprie.
Domnul Dorel Neamțu, scriitor și ziarist, membru al celor două asociații reprezentative USR și UZPR și un bun prieten al domnului Buțoi, ne-a spus că anul trecut, la Petroșani, a fost prezentat acest volum „Spitalul de îngeri” și a scris că: „Este un muzeu. Iar sănătatea, fiorul, dorul, speranța, halatul alb, stângăcia, becuri stinse, becuri aprinse, femei bolnave, oameni decedați, fluturi, veșnic florile înflorite, acestea erau exponatele care se prezentau în acel muzeu și îl rugam pe Dictator să nu le atingă”. După care a recitat poemul propriu „Omagiu lui Brâncuși”.
Poeta-jurnalist Mirela Cocheci din Petroșani a făcut o frumoasă recenzie a volumului de poeme „Spitalul de îngeri” al poetului timișorean Dumitru Buțoi spunând că: „Boala și suferința duc inevitabil la conștientizarea vulnerabilității condiției umane și la purificarea sufletului pentru că fără boală și suferință nu există dezvoltare spirituală. În fața suferinței și a morții nu mai suntem bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, bogați sau săraci, ci suntem cu toții egali, singurul lucru care face diferența este integritatea caracterului și demnitatea vieții. Trecând printr-o astfel de încercare, poetul Dumitru Buțoi, aflându-se pe un pat de spital din București a scris într-o perioadă scurtă de timp (o lună de zile), un număr de 33 de poeme (o cifră divină) cuprinse în volumul de versuri Spitalul de îngeri, volum care se vrea a fi pe de o parte, un omagiu adus personalului medical, acelor îngeri îmbrăcați în alb, pe de altă parte se vrea a fi un dialog interior al autorului cu el însuși, cu sinele său suprem, cu divinitatea și, de ce nu, cu întregul Univers”. Apoi justifică: „La început autorul pare a fi prins între două lumi, cea legată de ancestral și cea spirituală făcând practic slalom între acestea. Sunt pasărea cu aripi de rouă/Ce-și cântă durerea/În spațiul dintre cer și pământ/Și țipătul răstignit în tăcere. În finalul acestui dialog cu sine însuși autorul abandonează lumea materială și stabilește un contact strâns și profund cu tărâmurile spirituale reușind să elibereze dezordinea mentală cauzată de condițiile date și să facă loc înțelepciunii sinelui interior să intre. În fiecare zi în fiecare noapte/Vorbesc cu Dumnezeu/Despre foșnetul pădurilor de șoapte/Despre mântuirea sufletului meu”.
În continuare, domnul Dumitru Buțoi a înmânat câteva premii acordate de Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara în cadrul Proiectului Cultural Internațional „Eminescu, un vis în așteptare”, ediția a II-a, 2023. Astfel, Marele Premiu i-a fost înmânat doamnei poete-jurnalist Mirela Cocheci din Petroșani. Au mai fost premiați: poetul și jurnalistul Dan Șalapa din Drobeta-Turnu Severin, jurnaliștii Maria și Vasile Vulpașu din Strehaia, județul Mehedinți. Câte o Diplomă de Excelență a fost acordată doamnei Adina Andrițoiu și doamnei Maria Luiza Sandu, managerul Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu Jiu.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe acordată de poetul Dumitru Buțoi, căruia îi dorim multă sănătate, viață lungă și putere de muncă.
Col. (rtr.) Gigi Bușe
Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR
JENERALE ,ARTICOLUL PARCA ESTE UN PROCES VERBAL LA O SEDINTA DE PARTID(CAND ERAI MEMBRU PCR),NU UN ARTICOL SCRIS DE UN JURNALIST,MAI REPEDE DE UN ,,PLOTONER,,.