În „Vale” astăzi este linişte… Tinerii brigadieri de atunci, astăzi bunici, au plecat de mult, fostele colonii au dispărut, chiar şi peisajul este de nerecunoscut în multe locuri faţă de ce era acum 65 de ani. Doar fluierul locomotivelor şi „glasul roţilor de tren” au rezistat timpului – consemna Şerban Lacriţeanu în prefaţa cărţii „Lucrări de artă feroviară în Defileul Jiului” concepută de Dionisie Daniel Ardelean şi Mircea Dorobanţu, apărută sub egida Editurii Măiastra 2013 cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj şi prezentată publicului recent, în cadrul unui eveniment ce vrea să devină o tradiţie pe plaiurile gorjene.
Am lăsat să treacă o perioadă de la manifestările unde a fost lansată lucrarea (este vorba despre Zilele Turismului Gorjean) pentru a reda câteva gânduri, nu despre brigadierii ce au învins fiorosul Surduc al Jiului, ci despre cei care după punerea în funcţiune l-au exploatat.
Ce este meritoriu de relatat, şi după părerea mea la fel de dificil ca cei ce au construit defileul, cu pericole la tot pasul fie zi sau noapte a fost şi este munca ceferiştilor fie că s-au numit ingineri de cale ferată, impiegaţi de mişcare, cantonieri, muncitori feroviari , maiştri ori simpli paznici la tunelurile de pe defileu. De-a lungul vremii, fie vară sau iarnă, zi sau noapte, fără a mai pune la socoteală condiţiile meteorologice extreme şi, de ce să nu spunem, singurătatea pentru că activitatea lor se desfăşoară şi la ora actuală într-un mediu puţin atins de mâna omului (Defileul Jiului este recunoscut pentru faptul că în afară de drum şi calea ferată şi de ceva timp amenajările hidrotehnice şi-a păstrat podoaba verde a pădurilor aproape în totalitate cu flora şi fauna din ea) aceştia au menţinut defileul circulabil ca o veritabilă arteră între două provincii istorice despărţite în trecut de interesele unor imperii.
În cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurată la Mănăstirea Lainici unde unor veterani ai căilor ferate (cei mai mulţi ajunşi la vârsta senectuţii) li s-au înmânat premii şi înscrisuri de onoare de către oficiali ai CFR-ului de azi prezenţi la manifestările dedicate Zilelor Turismului Gorjean şi mai apoi pe drumul spre şi dinspre Petroşani, unde Trenul de Epocă s-a oprit spre mirarea celor prezenţi ori a curioşilor aflaţi întâmplător, am avut privilegiul nu numai să-i cunosc pe câţiva dintre aceştia, dar să şi fiu martorul unor istorisiri legate de munca desfăşurată de ei (acum fiind pensionari) fie că a fost iarnă ori vară, zi sau noapte ori pentru că s-au mai şi întâmplat evenimente ce au impus prezenţa lor pe defileu, zbuciumul acestora pentru a remedia la timp defecţiunile ori incidentele petrecute nu de puţine ori datorită vitregiilor naturii şi nu în ultimul rând satisfacţia lucrului bine făcut şi rezolvarea operativă a deficienţelor.
I-am întrebat pe câţiva dintre aceştia cum a fost perioada în care au lucrat ca ceferişti pe Defileul Jiului şi am fost surprins să aflu că, deşi condiţiile erau dificile datorită vremii ori factorilor locali toţi mi-au mărturisit că au fost ca într-o mare familie în care s-au sprijinit unii pe alţii, iar în cazuri speciale s-au ajutat indiferent de funcţie ori poziţia ierarhică a unuia sau altuia. O undă de tristeţe pe feţele câtorva am remarcat subtil atunci când i-am întrebat (aşa ca din întâmplare) dacă au mai fost pe la locurile de muncă de unde s-au pensionat şi ce mai zic foştii lor colegi despre vremurile de azi. Unul dintre aceştia m-a tras la o parte pentru a-mi şopti cu glas stins că după părerea lui lumea s-a făcut mai rea şi că dânsul a plecat cu gust amar după ce a fost pe la vechiul lui loc de muncă. Dar ce să-i facem cum spuneau latinii : „O tempora, o mores!!!”.
Oricum, pe timpul cât a durat drumul prin defileu, am avut privilegiul să fiu martorul unor veritabile istorisiri ori relatări de evenimente care de care mai interesante (auzisem şi eu despre ceva la vremea respectivă), precum şi de profesionalismul unora care au reuşit să prevină situaţii de-a dreptul periculoase datorate furiilor naturii ori unor cauze neprevăzute. Şi când mă gândeam ce titlu să dau modestelor mele însemnări legate de aceşti oameni ce au făcut parte din, cum se spunea pe atunci, „a doua armată a ţării” răsfoiesc o altă lucrare lansată cu aceaşi ocazie „Drum de Fier prin Defileul Jiului” de Genu Tuţu şi Art Studio din Petroşani având în componenţă şi un DVD de excepţie cu efortul brigadierilor în imagini şi zic gata. Am găsit.
Mugurel Petrescu
