Spectacolul Mike Godoroja, în linie dreaptă

331

P1285591Ziua Mondială a Poeziei este sărbătorită în acest an la Târgu-Jiu prin manifestări specifice, totul culminând cu un spectacol deosebit ce se va desfăşura pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, unde vă vor încânta Mike Godoroja şi Marius Mihalache. De organizare s-a ocupat poetul Andrei Novac, cel care ne asigură că vom avea parte de momente artistice de neuitat.

Pregătirile pentru spectacolul din 21 martie au intrat în linie dreaptă. Biletele, al căror preţ este de 50 lei, s-au pus deja în vânzare, jumătate dintre ele fiind epuizate. Despre acest eveniment ne-a vorbit chiar poetul Andrei Novac, cel care s-a ocupat de organizare. “Pentru că pe data de 21 martie, UNESCO a decretat Ziua Mondială a Poeziei şi datorită celor patru instituţii partenere: Şcoala Populară de Artă, Direcţia pentru Cultură, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” şi Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, la Târgu-Jiu vor avea loc trei evenimente foarte importante, care implică atât muzica de calitate, cât şi promovarea poeziei”, a spus Andrei Novac.

Program încărcat… cu poezie

M.GodorojaÎn ceea ce priveşte programul manifestărilor ocazionate de Ziua Mondială a Poeziei, acesta este unul încărcat şi a fost deja stabilit. “Pe 21 martie, la ora 14:00, la Liceul Tudor Vladimirescu vor fi 12 torturi imprimate cu poeziile a 12 poeţi, şase dintre ei din afara Gorjului şi şase gorjeni. Acest proiect se numeşte „O felie de poezie”, a fost iniţiat anul trecut de Florina Zaharia, o poetă foarte bună a generaţiei tinere, de la Galaţi. Înainte de acest proiect, cei şase poeţi locali şi trei dintre cei care vin din afară vor merge într-o caravană prin mai multe licee, în care se vor recita poezii şi se vor împărţi bilete pentru spectacolul de la ora 20. Mai mult decât atât, mai este un proiect de promovare a poeziei, un proiect care ar trebui să se desfăşoare pe mijloacele de transport în comun, în care sunt implicaţi 20 de poeţi locali şi cinci din afară; aşadar discutăm de un număr de 30 de poeţi care vor fi promovaţi în această zi”, a explicat Andrei Novac.

Seara de 21 martie este dedicată spectacolului de calitate. “cel mai important eveniment al acestei zile este cu siguranţă spectacolul de la ora 20:00, de la Teatrul Elvira Godeanu, care include două concerte absolut extraordinare: unul pe care l-am mai avut la Târgu-Jiu anul trecut, în luna ianuarie şi îi implică pe Mike Godoroja şi Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de Poezie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, un spectacol de blues şi de poezie, iar al doilea este probabil unul dintre cele mai importante evenimente muzicale care au avut vreodată loc la Târgu-Jiu; este vorba despre proiectul lui Mike Godoroja şi al lui Marius Mihalache”, a adăugat producătorul evenimentului, poetul Andrei Novac.

Anunţându-se un spectacol de zile mari, organizatorii consideră că acesta se va juca cu casa închisă, lăsând deoparte preţul biletelor, de 50 lei.

Mai mult decât atât, nu există invitaţii nici penru sponsori, aceştia fiind nevoiţi să-şi plătească intrarea. Mai trebuie spus faptul că s-au tipărit 200 de bilete, jumătate dintre acestea fiind deja vândute.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here