Sorin Bârză n-a stat pe gânduri la oferta Energiei – „Mi-am dorit să fac parte din acest grup”

696

Unul dintre nou sosiții la Energia este și Sorin Bârză. Fostul internațional român a ales calea antrenoratului de câțiva ani, iar în această vară a acceptat oferta primită din partea clubului oltean de a fi secundul lui Liviu Andrieș.

Antrenor secund la Știința Municipal Bacău în sezonul trecut, Sorin Bârză va face același lucru și la Târgu-Jiu, unde se va ocupa și de pregătirea portarilor din lotul Energiei. Tânărul tehnician spune că a acceptat fără rețineri oferta primită având în vedere și proiectul ce i-a fost prezentat, dar și oamenii cu care va trebui să lucreze: „Toate sunt provocări, evident. E un proiect nou, un proiect care m-a atras și pe mine și mi-am dorit să fac parte din acest grup, cel puțin de trei săptămâni, de când am intrat în contact cu domnul președinte și cu Liviu Andrieș. Mi-au spus „Vrem să facem o echipă nouă, o echipă bună” și le-am spus că mă interesează și că mi-ar plăcea să fac parte din proiectul acesta nou”, a declarat noul secund al Energiei.

Bacău și Târgu Jiu, două proiecte total diferite
Venit de la Bacău, acolo unde a fost secundul unui spaniol cu CV impresionant ca jucător și unde echipa era bine garnisită cu jucători din străinătate, Sorin Bârză va avea la Târgu-Jiu parte de o experiență cu totul diferită: „Cred că se poate spune că la Bacău a fost o dezamăgire cu acel proiect, dar sunt atât de multe motive și cauze pentru care s-a ajuns la situația de la Bacău că acum nici nu am avea timp să discutăm despre aceste lucruri. Inițial s-a pornit de la un altfel de proiect. Aici văd mai mult ca o reconstrucție a echipei, a unui club. O schimbare de 12 jucători este enorm. Noi, ca antrenori, vom avea o sarcină foarte grea, de a-i omogeniza cât mai repede și de a-i aduce pe toți pe linia pe care o vedem noi bună. Este o provocare, o repet, este o provocare mare în momentul de față”, a explicat Sorin Bârză deosebirile clare dintre cele două proiecte și în ceea ce constă dificultatea proiectului gorjean. Acesta este sigur că faptul că va avea de lucrat doar cu jucători autohtoni nu reprezintă un handicap în calea performanței: „Este ceva interesant, probabil va fi și singura echipă 100% românească, poate și Vasluiul, dar aici, e clar, ambițiile sunt mai mari. Avem o echipă cu jucători foarte buni, am reușit să aducem jucători români buni și e cu atât mai bine”.

„Vreau șase inși la națională!”
În ceea ce privește obiectivele echipei, toată lumea este de acord că primul an poate fi privit și ca unul de sacrificiu, cu atât de mulți nou veniți fiind foarte greu să se formeze o echipă care să aibă șanse reale la podium, însă ceea ce și-a propus Energia, clasarea în primele 8, este un obiectiv realist și de comun acord acceptat de toată lumea. În ceea ce privește al doilea an al proiectului, lucrurile diferă, iar obiectivele nu sunt clar stabilite. Cu toate acestea, Sorin Bârză știe ce vrea el de la al doilea an al proiectului: „Nu știu să spun eu acum care va fi finalitatea acestui proiect. Dacă ar fi să propun eu un plan, eu mi-aș propune ca în doi ani să avem șase inși la echipa națională! În mod clar nu va mai putea fi o performanță proastă, ca aceea de anul acesta! De acum încolo doar se va urca!”, a declarat secundul lui Andrieș.

„Avem poarta acoperită”
Energia se bazează în acest nou sezon pe serviciile a trei portari. George Șelaru a fost păstrat pentru a da acestui post o doză importantă de experiență, în completare fiind aduși Țenghea și Bucătaru, doi portari tineri și foarte tineri, de la care se așteaptă confirmări în perioada imediat următoare. Sorin Bârză le va fi antrenor celor trei, mai mult decât celorlalți jucători, fostul internațional fiind și antrenor cu portarii în cadrul Energiei. Acesta spune că este sigur că în această formulă, Energia va avea o poartă care să o ajute mult în obținerea unor rezultate bune: „Cred că poarta este acoperită cu cei trei portari pe care îi avem în lot. Fiecare avem ideile noastre, eu mi le voi impune pe ale mele, dar voi ține cont și de ideile lor. Vom vedea cum vom lucra. Vom colabora foarte mult. Vom avea foarte multe ședințe individuale, vor fi ședințe video, probabil în fiecare săptămână. Vom avea antrenamente specifice portarilor. Este interesant și faptul că avem trei generații de portari. Cred că s-a nimerit mai mult decât s-a urmărit!”, a mai declarat antrenorul secund al echipei târgujiene.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here