A cincea carte semnată de Sorana Georgescu-Gorjan, posesoare a trei Premii Brâncuşi obţinute în 1998, 2001 şi 2005, numită neaoş “Aşa grăit-a Brâncuşi”, ca ediţie trilingvă: română, franceză şi engleză, la Editura Criterion, 2010, are toate şansele să-i aducă autoarei încă un binemeritat premiu. Să argumentăm şi de ce.
Cu acribia parcă moştenită de la ilustrul său tată – Ştefan Georgescu-Gorjan, nu doar constructorul Coloanei infinite, ci şi profesorul cu educaţie germană, ori memorialistul ce avusese ca preocupare şi proprietate privată Editura Gorjan, distinsa doamnă Sorana, filolog ca formaţie s-a şlefuit îndelungi ani ca redactor la publicaţiile în limbi străine ale Editurii Academiei (1965-1996) şi redactor de carte la Dicţionarul Englez-Român al Academiei (1974-2004).
În volumul “Aşa grăit-a Brâncuşi”, înainte de toate, autoarea şi-a propus ca principiu de lucru să treacă prin filtrul propriei gândiri tot ce i s-a atribuit a fi aforism ori exprimare a lui Brâncuşi faţă de cunoscuţi, de artişti ori din interviurile sale. Nu a rămas necitită vreo adnotare în original a lui Brâncuşi, toate cărţile apărute în limbile română, franceză şi engleză, chiar dacă sculptorul le vorbea doar pe primele două. Marele merit al volumului de faţă este acela că autoarea n-a înregistrat decât vorbele autentice ale sculptorului, aşa cum le-a consemnat el însuşi sau cum le-au relatat interlocutori credibili. Fiind selectate numai cele apărute în timpul vieţii lui Brâncuşi, ori care păstrau exprimarea frustă a genialului hobiţan, păstrate în bogata arhivă rămasă de la el şi păstrată de moştenitori.
Din imensa bibliografie consultată, autoarea a reţinut acele texte care respectă întrutotul ortografia şi gramatica sculptorului, texte ce reprezintă o sursă de informaţie extrem de preţioasă. Istoricul şi criticul de artă Carola Giedion-Welcker aprecia că artistul purta în sânge rostirea aforistică şi că pentru el aforismul era “veriga celei mai adânci legături cu pământul Olteniei natale”. Exegetul român Petre Pandrea, care l-a cunoscut şi care a conversat adesea cu artistul între anii 1928-1938 l-a numit “Erasmus din Montparnasse”, afirmând, între altele, că sculptorul “dăltuia şi în scris, ca în marmură”. Ne face o deosebită plăcere să consemnăm că între alte publicaţii citate de Sorana Georgescu-Gorjan se află şi un articol din noiembrie 1930, apărut în “Gorjanul”(Târgu-Jiu), dar şi altul apărut în octombrie publicat în 1926, din “New York World”, când jurnalista americană Flora Merrill îl numise pe Brâncuşi “sculptorul spiritului”. În ziarul fanion, la acea dată, pentru toată presa judeţeană din ţară – “Gorjanul”, simplul învăţător Dumitru Pupăză scria: “Brâncuşi n-a sculptat niciodată figuri, ci gânduri”.
Ion Predoşanu
