Şomerii din Gorj, beneficiari a peste 50.000 de zile de concediu medical

344

someri222Anul trecut, în judeţul Gorj, au intrat în concediu medical peste 1.700 de şomeri. Persoanele înscrise pe listele Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj au

beneficiat, fiecare, cam de o lună de concediu, susţinut de câte un act medical. Zilele de concediu nu au fost plătite de instituţia de stat dar au fost achitate de către Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Gorj.

“Fiecare şomer aflat în evidenţele noastre şi-a luat un număr variat de zile de concediu de boală. Lunar, anul trecut, aproape 142 de gorjeni intrau în astfel de concedii”, a declarat Romeo Chiriac, şeful Biroului de Formare Profesională din cadrul AJOFM Gorj. Cu cei 1.705 şomeri care şi-au luat concedii de boală în anul 2009, AJOFM Gorj a cheltuit suma de 375.289 de lei. Reprezentanţii instituţiei spun că o parte dintre şomerii care au beneficiat de concedii medicale suferă de boli grave, dar că au şi câteva îndoieli asupra unora dintre cei care au avut pe parcursul anului trecut concedii pentru diferite afecţiuni. “Şomerii au dreptul de a intra în concediu medical, dar pe această perioadă ei nu mai primesc indemnizaţia de şomaj. Medicalul este plătit de Casa someri_1Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar dezavantajul lor este că aceste concedii medicale se scad”, a spus Ana-Maria Niculescu, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene.
Recomandări, pentru medicii ,,largi” la concedii
AJOFM Gorj recomandă medicilor să nu acorde aceste concedii medicale decât atunci când într-adevăr este cazul. “Este clar că atunci când avem femei însărcinate nu te poţi îndoi de acest lucru, iar noi, cei de la Agenţie nu putem pune la îndoială diagnosticele date de medici”, a spus Mihaela Moţa, director coordonator al AJOFM Gorj. Singurul avantaj vine din faptul că în aceste condiţii se prelungeşte perioada şomajului cu exact atâtea zile câte a avut concediul de boală. Fiecare şomer care este în concediu medical primeşte bani pe toată durata concediului în funcţie de gravitatea bolii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here