Şoferi beţi, cercetaţi de oamenii legii

410

Doi conducători auto, unul din comuna Dăneşti şi celălalt din Mătăsari, s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat beţi la volan şi au fost prinşi de poliţişti. În prezent, cei doi şoferi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie peste limita legală.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu au depistat un bărbat de 47 ani, din comuna Dăneşti, care conducea un autoturism pe DJ 663, deşi se afla sub influenţa alcoolului. Poliţiştii l-au supus pe conducătorul auto testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie peste limita legală. De asemenea, poliţiştii i-au reţinut acestuia permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a declarat Romina Dochian, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Tot cu dosar penal s-a ales şi un tânăr de 26 de ani, din comuna Mătăsari, prins de asemenea beat la volan. „La data de 21.09.2012, orele 21:50, acţionând pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat pe T.C., de 26 ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 A – Mătăsari, deşi consumase băuturi alcoolice. Testat cu aparatul etilotest, tânărul a prezentat o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care poliţiştii l-au condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii i-au reţinut tânărului permisul de conducere în vederea suspendării şi au întocmit pe numele acestuia dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here