Socrul fostului şef al Poliţiei Turceni şi-a schimbat arma pe un dosar penal

278

Giosu Sofronie, socrul poliţistului Vlad Cătălin Tiberiu, subinspectorul care a demisionat la începutul lunii septembrie din funcţia de şef al Poliţiei Turceni, după ce mai mulţi subalterni ai săi au fost anchetaţi în Dosarul “Mafia cărbunelui”, s-a ales, marţi, cu un dosar penal pentru uz de armă fără drept. Totul deoarece, respectivul, în vârstă de 66 de ani, şi pe fondul consumului de alcool, s-a apucat să împuşte câinii vecinilor, Milodin Sevastiţa din comuna Bolboşi, satul Valea reclamându-l pe vârstnic la poliţie.

De altfel, socrul lui Vlad, mutat acum cu serviciul la Poliţia Cărbuneşti, a mai avut şi alte răfuieli cu vecina în cauză, aceasta mai reclamându-l anterior şi pentru furt de lemne.
Marţi, poliţiştii s-au prezentat însă la domiciliul lui Giosu, au constatat faptele şi i-au confiscat rapid arma de vânătoare din dotare, întocmindu-i un dosar penal. Giosu va trebui să răspundă penal pentru că a utilizat ilegal arma în cauză, incidentul fiind confirmat de Biroul de Presă al IPJ Gorj.
Cu toate că poliţia confirmă astfel existenţa reclamaţiei şi al dosarului penal, cel indicat drept făptaş a negat existenţa faptelor.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here