
Directorul general Daniel Burlan declară că cei mai mulţi dintre cei disponibilizaţi, peste 90%, sunt persoane care vor intra în programul de prepensionare, întrucât mai au cel mult doi ani până la îndeplinirea limitei de pensie. În această perioadă, persoanele respective vor beneficia, pe lângă plăţile compensatorii oferite de SNL Oltenia, şi de ajutorul lunar de şomaj pe care statul îl oferă în asemenea situaţii.
SNLO va rămâne în urma acestui proces de restructurare cu circa 8300 de angajaţi. Societatea nu este singura care recurge la astfel de măsuri, la începutul anului Ministerul Economiei anunţând că peste 3500 de angajaţi din industria minieră vor fi disponibilizaţi în 2010. Complexurile energetice Turceni şi Rovinari au înmânat şi ele săptămâna trecută deciziile de desfacere a contractelor de muncă pentru 370 de salariaţi, cei mai mulţi dintre aceştia urmând, de asemenea, să intre în programul de prepensionare. Complexurile energetice şi SNLO au fost incluse de Guvern în viitoarea companie energetică Electra, companie din care mai fac parte Nuclearelectrica, dar şi o parte din Hidroelectrica.
Gelu Ionescu