SNLO îşi ia adio de la centrala electrică

453

SNLOMinisterul Economiei nu a fost de acord cu planurile Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) de a face, în parteneriat cu două companii puternice, o centrală electrică.

Din acest motiv, acum, negocierile cu EnBW şi Riviera Group, cele două companii care erau interesate să construiască în România o centrală electrică de 1000 MW, în parteneriat cu SNLO, au fost sistate.

Cele două companii, EnBW, din Germania, si Riviera Group, din Portugalia, şi-au exprimat interesul pentru a construi în România o centrală electrică de 1.000 MW, în Oltenia, încă în luna noiembrie a anului trecut. Ministerul Economiei şi Finanţelor, de atunci, în calitate de acţionar majoritar al SNLO, trebuia să facă, oficial, demersurile pentru a atrage investitori, adică trebuia să îşi lanseze întâi intenţiile de a face o astfel de investiţie. Ministerul trebuia apoi să lanseze o licitaţie în acest sens, aşa cum prevede legea, pentru astfel de proiecte, licitaţie ce trebuia făcută publică. În final, trebuia să se formeze o societate mixtă, alături de compania câştigătoare.
La aproape un an de la anunţarea acestui proiect, directorul general al Direcţiei Resurse Minerale din Ministerul Economiei (ME), Sorin Găman a anunţat că proiectul a căzut. Se pare că, modalităţile de asociere nu erau conform legii din România. ,,A existat acea intenţie a celor două companii, însă nu şi a Ministerului Economiei. Statul român ar fi trebuit să declanşeze un proces de asociere pentru acel proiect. Trebuia făcută o Hotărâre de Guvern pentru a demara un proiect de tip greenfield sau brownfield. Or, nu a existat un proiect de act normativ în acest sens”, a anunţat Găman. Directorul din cadrul Ministerului Economiei a mai spus, totodată, că momentan autorităţile nu intenţionează demararea unui astfel de proiect la SNLO. ,,Acum, nu mai are rost să-şi facă SNLO vreo centrală electrică, pentru că SNLO va fi inclusă într-una din cele două companii mari care vor rezulta din reorganizarea sectorului energetic, unde, oricum, vor fi alte centrale electrice funcţionale deja”, a precizat Sorin Găman. În prezent, SNLO mai are peste 8000 de angajaţi.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here