Sindicalistul Creţan a recuzat-o pe fiica lui Condescu

502

deschidereÎn două procese avute la Tribunalul Gorj, iniţiate în scop sindical, Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii(FNM), s-a întâlnit în instanţă cu fiica sindicalistului Marin Condescu.

Şi asta deoarece odrasla lui Condescu, Cristina Pavel, este, de anul acesta, asistent judiciar la Tribunalul Gorj, Secţia Conflicte de Muncă, unde apără interesele patronale. Întâlnirea dintre Cristina, fostă Condescu, şi Creţan nu a fost una amiabilă, asta deoarece sindicalistul a recuzat-o de fiecare dată când aceasta îşi făcea apariţia la vreun proces de-al său. Instanţa de judecată i-a dat dreptate lui Creţan iar la procesele pe care acesta le-a avut pe rol la secţia unde prestează Cristina Pavel, ea nu a mai fost niciodată la bară.

Liderul FNM, Constantin Creţan, s-a declarat de mult drept duşman al ilegalităţilor pe care spune că le-ar comite pe bandă rulantă Marin Condescu. A făcut acest lucru public de fiecare dată când a avut ocazia şi chiar s-a prezentat de mai multe ori în faţa procurorilor DNA pentru a-şi spune nemulţumirile legate de “afacerile sindicale ale lui Condescu”. Dacă drumurile celor doi sindicalişti nu s-au întâlnit însă, de prea multe ori, după ce Creţan a ieşit din puşcărie, sindicalistul a avut neplăcerea să se întâlnească mai des cu fiica lui Condescu, la instanţă. Asta chiar în procese în care el dorea ca FNM să obţină reprezentativitate sindicală şi să intre la negocieri cu sindicaliştii lui Condescu. “M-am întâlnit cu fiica lui Condescu la două procese şi asta recent în octombrie-noiembrie. Am recuzat-o de fiecare dată, deoarece nu mi-am dorit ca ea să aibă un cuvânt de spus în procesul meu. Instanţa mi-a dat de fiecare dată dreptate”, a declarat Creţan.

Nu a vrut-o nici pe Zamfirescu

Creţan nu a recuzat-o însă numai pe Cristina Pavel ci a cerut recuzarea şi a judecătoarei Elena Zamfirescu, tot de la Secţia Conflicte de Muncă. Asta deoarece magistrata este soţia lui Adrian Zamfirescu, cel care a ocupat diverse funcţii de conducere în minerit şi energie. Elena Zamfirescu a fost recuzată şi de ex-liberalul Ion Răuţ care a avut şi el proces la Tribunalul Gorj, lovindu-se de aceiaşi judecătoare.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here