Sindicaliştii de la Protecţia Copilului, sprijiniţi de senatorul Greblă

296

Sorin ToropConducerea Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj a transmis nemulţumirile şi dificultăţile cu care se confruntă salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj printr-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor şi parlamentarilor de Gorj. Potrivit liderului sindical Sorin Torop, în ajutorul sindicaliştilor a sărit senatorul Toni Greblă.

Preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj s-a întâlnit personal cu senatorul Toni Greblă pentru a-i prezenta acestuia problemele cu care se confruntă sindicaliştii din Protecţia Copilului şi, totodată, pentru a-i cere sprijinul în vederea găsirii unor soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei actuale. “Am avut o întâlnire cu domnul senator greblă şi a promis că ne va ajuta. Dumnealui ne-a spus că se va constitui o comisie la nivel naţional, formată din jurişti şi economişti, care să analizeze problemele din DGASPC şi să caute soluţii; după ce se vor analiza toate situaţiile se vor elabora norme legislative pentru reglementarea soluţiilor ce vor fi găsite”, precizează Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj.

Parlamentarii sunt speranţa sindicaliştilor

Sindicaliştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj au cerut sprijinul autorităţilor şi parlamentarilor, întrucât au ajuns într-o situaţie disperată. “Ne confruntăm cu o situaţie paradoxală. Pe aceeaşi speţă şi în aceleaşi condiţii, unii salariaţi din DGASPC Gorj au pierdut, iar alţii au câştigat la Curtea de Apel Craiova”, susţine Torop. Pentru ca problemele lor să fie auzite şi de ministrul Muncii, sindicaliştii au apelat la parlamentarii de Gorj. Nu doar senatorul Toni Greblă a promis că se va implica în găsirea de soluţii, ci şi Victor Ponta, după cum precizează Sorin Torop: “scrisoarea deschisă a fost trimisă şi domnului Victor Ponta şi avem informaţii că a ajuns la dumnealui şi că va fi înaintată la Ministerul Muncii”. Reprezentanţii Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj îşi pun speranţele în parlamentari şi speră să se găsească o rezolvare a problemelor cu care se confruntă.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here