Simulare de forță majoră: ”Incendiu lângă Mănăstirea Polovragi, chilie cuprinsă de flăcări și un microbuz răsturnat în prăpastie”

534

 

Exercițiul desfășurat în această dimineață, de la ora 10.30, pe raza Ocolului Silvic Polovragi, a fost un succes, spun reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, susținând că, în cazul unei situații reale, fiecare își cunoaște rolul. 130 de angajați ai instituției, alături de colegi din Vâlcea, salvamontiști, polițiști și jandarmi au participat la simulare,  în apropierea Mănăstirii Polovragi. Totul a început cu un incendiu la fondul forestier. Potrivit scenariului, cinci hectare de pădure au fost cuprinse de flăcări. Focul s-a extins și la una dintre chilii. Din cauza fumului, un microbuz plin cu pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie și, ca și cum nu ar fost de ajuns, un turist a rămas blocat în peșteră.

”Planul roșu de intervenție a fost activat în zona Cheilor Oltețului, din comuna Polovragi. Cinci hectare de pădure s-au aprins în apropiere de mănăstirea Polovragi, iar focul s-a extins și la una dintre chilii. Din cauza fumului, un microbuz cu călători s-a răsturnat într-o prăpastie, iar un turist a rămas blocat în peștera Polovragi. Echipele de salvamontiști și salvatori speologi ale Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Gorj au intervenit pentru salvarea persoanelor din zonele greu accesibile ale canionului Oltetului și din peștera Polovragi. A fost o bună oportunitate de verificare a capacității de intervenție a salvamontiștilor gorjeni, precum și a modului de cooperare cu structurile ISU , SMURD și Ambulanță”, a precizat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here