Simpozionul național cu tema: “1989 – ADEVĂR ȘI MANIPULARE”

293

După cum s-a aflat din mass-media, în ziua de joi, 29 octombrie 2015, în sala de festivități a Universităţii «Constantin Brâncuşi»(UCB) din Târgu-Jiu s-a desfășurat Simpozionul național cu tema: «1989 – ADEVĂR ȘI MANIPULARE», organizat de către Institutul de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei, ca o amplă acțiune având un scop eminamente academic, menită să investigheze decelarea faptelor, în succesiunea lor, dar și pentru a identifica acele «fragmente» de adevăr din arsenalul manipulării grosiere, după aproape 26 de ani de la Revoluţia Română.

Așa cum a subliniat în deschiderea simpozionului Domnul Prof. univ. dr. Adrian Gorun, Președintele Senatului UCB din Târgu-Jiu, s-a urmărit perspectivele unor investigaţii cu caracter ştiinţific și academic, tocmai pentru a da o notă distinctă evenimentului la care au participat universitari, cadre în rezervă ale Serviciului Român de Informaţii, reprezentanţi ai mass-mediei şi ai societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

“Aici, azi, nu se judecă oameni, ci se investighează evenimente și fapte”
De la bun început, Domnul Adrian Gorun a solicitat ca această manifestare să impună anumite imperative, anumite reguli, care s-au bazat pe intervenții «fără umori», deoarece Simpozionul se înscrie în sfera cercetării științifice, nu a răfuielilor alimentate de prejudecăți, iar acest lucru presupune ab initio neutralitatea axiologică, necesară oricărui demers științific, păstrarea imanenței obiectivității cercetării, mai ales că dezlegarea Paradoxului «TAMINAUX», acela al tensiunii dintre epistemé și doxa, presupune faptul că la vremea respectivă, actorii principali nu erau în 1989 – 22 decembrie – simpli spectatori, ci angajați în evenimente, iar acest lucru înseamnă decență și respectarea ordinei de precădere pentru fiecare intervenient pentru a vorbi de respectul reciproc despre care mereu vorbim! Domnul Președinte Adrian Gorun a solicitat să se asigure și respectarea strictă a timpului acordat pentru fiecare intervenție, deoarece simpozionul acesta este diferit de tribunal, iar “aici, azi, nu se judecă oameni, ci se investighează, din perspectivă istorică, juridică, sociologică, antropologică evenimente și fapte! Nu se dau verdicte, nu se emit judecăți normative, ci, se relansează dezbaterea în jurul anului 1989 la români, al dilemei: revoluție sau lovitură de stat? Considerăm că Simpozionul național de la Tg. Jiu are ca finalitate Restituirea ADEVĂRULUI prin recursul la istoria recentă, iar miturile: «revoluție», «emanați», «vid de putere», «teroriși», «oameni de bine», «armata poporului» («Armata e cu noi»), răul radical asociat cu Securitatea, «fuga» lui Ceaușescu trebuiesc mai bine clarificate, pe lângă eforturile de legitimare: «emanații» Revoluției și «apărătorii revoluției», bineînțeles, cu tot ceea ce înseamnă respectarea cadrului de organizare a Simpozionului: mediul eminamente academic”, a subliniat în finalul primei părți a intervenției sale, Domnul Președinte Adrian Gorun!

La 22 decembrie 1989, societatea românească acumulase numeroase nemulţumiri şi tensiuni
Participanții-invitați ai acestui simpozion au fost: General Iulian Vlad, fost Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securităţii Statului, înainte de evenimentele din 1989,.Președintele de Onoare al Asociației Rezerviștilor din SRI, Colonel Filip Teodorescu, fostul șef al contraspionajului românesc, Președintele Asociației «Vitralii», Directorul Revistei «Lumini și Umbre», General Vasile Mălureanu, vicepreședinte de Onoare al Asociației Rezerviștilor din SRI, fost Șef al Diviziunii «Apărarea Constituției», General Dan Voinea, prof. univ. dr., Procuror militar, Paul Carpen, prof. univ. dr., Colonel Ioan Făget, Președintele Sucursalei Gorj a Asociației Rezerviștilor din SRI, Prof. univ. Nicolas Dima, din SUA și Prof. univ. dr. Toader Nimară de la Cluj-Napoca. Pentru început, Domnul Președinte Adrian Gorun a prezentat un material de referință în care s-a pornit de la premisa că în acest prim sfert de veac, prin diferite metode și mijloace s-a încercat o susținută campanie de Fotografie0381_001mistificare şi de manipulare privind evenimentele din decembrie 1989 și succesiunea evenimentelor, mai ales că la 22 decembrie 1989 societatea românească acumulase numeroase nemulţumiri şi tensiuni, existând un amplu clivaj între grupul tot mai restrâns al celor aflaţi la putere, (grup din care face parte şi cuplul dictatorial) şi societatea în ansamblu. Nemulţumirile s-au extins inclusiv la nivelul componentelor aparatului coercitiv/represiv. Penuria alimentară, frigul, cultul personalităţii, sacrificiile de zi cu zi au făcut ca «situaţia revoluţionară» să fie pe deplin creată, mai ales că regimurile totalitar-comuniste s-au prăbuşit în Europa succesiv: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Germania de Est, Bulgaria, care au abandonat socialismul, după ce U.R.S.S. trecuse la «Perestroika», iar Iugoslavia continua calea aleasă încă de pe vremea lui Tito. Situaţia geopolitică a României se schimbase în ultimele luni radical, falimentul socialismului ca regim politic în statele europene făcând imposibilă menţinerea lui doar în România (Albania, o ţară mică, nu poate schimba fondul problemei). Poate cineva concepe azi că ar fi fost posibilă menţinerea comunismului dinastic doar în România şi în Coreea de Nord?, a pus întrebarea vorbitorul! În continuare, s-a accentuat ideea că în 1989, fecunda contaminare pozitivă se amplifică, societatea românească absorbind şocul schimbărilor produse în vecinătate. În diversele sale straturi, în decembrie 1989 societatea dobândeşte conştiinţa de sine a schimbării inevitabile. Se poate spune că revolta «plutea în aer». Era nevoie doar de «scânteia» care să declanşeze revolta populară, deci, de un pretext credibil. Or, tocmai crearea pretextului ilustrează că nici pe departe nu este vorba de o pură întâmplare, de absenţa totală a pregătirii declanşării revoltei populare. În astfel de condiții, evacuarea pastorului Tökeş a fost pretext pentru declanşarea revoltei la Timişoara, o parte a populaţiei solidarizându-se cu acesta. O solidarizare căreia i se poate ataşa adjectivul «spontană», dar care nu elimină ipoteza organizării pretextului.

Se urmărea menţinerea în memoria colectivă a numelui lui Ion Iliescu
Într-o societate profund atomizată, aşa cum era, de fapt, societatea românească, solidarizarea este dificil de intuit, mai ales că frica devenise endemică pentru peste 95% din populaţie. Se poate contura un tablou al unui scenariu posibil în privinţa evenimentelor din decembrie 1989, tablou care indică o pregătire îndelungată a momentului, concretizată în formarea stării de spirit propice revoltei în rândul Fotografie0385maselor, canalizându-se nemulţumirile exclusiv sau aproape exclusiv, către Ceauşescu şi gruparea restrânsă din jurul lui, cu accent deosebit pe faptul că se urmărea menţinerea în memoria colectivă a numelui lui Ion Iliescu, prezentându-se sistematic ideea că acesta ar fi succesorul dezirabil, bucurându-se şi de susţinerea lui Mihail Gorbaciov, cu care ar fi fost «coleg de facultate» la Moscova!! În acest fel, asistăm la constituirea unei reţele în jurul potenţialului succesor dezirabil, reţea ce presupunea un nucleu restrâns de persoane (vizibil abia începând cu 22 decembrie), susţinut de persoane ce ocupau poziţii în eşaloanele 2-3 ale structurilor (îndeosebi securitate) şi extins geografic la nivelul judeţelor, dar tot în cadrul restrâns al structurilor. Pregătită din timp, reţeaua urma să intre în acţiune «la vedere», în momentul în care un mesaj codificat era receptat (probabil, în direct la televiziune), când avusese loc izbucnirea revoltei populare la Timişoara, oraş care prin poziţie geografică, cultură şi civilizaţie favoriza starea de spirit a populaţiei, iar forţele coercitive nu puteau anihila rapid revolta, mai ales că impactul în mass – media occidentale era mult mai amplu şi imediat, acestea fiind conjugate cu organizarea mitingului din 21 decembrie 1989 în Bucureşti.

«Cineva» trebuia să preia în regim de urgenţă puterea, spre «a salva» şi ţara
şi «revoluţia»
Se poate acredita și ideea că putem avea și cel de-al doilea pretext major, moartea generalului Vasile Milea, ministrul apărării, având ca scop și producerea degringoladei în armată şi, pe cât posibil, atragerea armatei de către «grupul de iniţiativă». De fapt, cui a folosit moartea lui Milea? Se pare că momentului în care se produce regizarea «fugii» lui Ceauşescu şi intrarea în scenă a Televiziunii Române, avându-se ca scop important manipularea pentru introducerea percepţiei vidului de putere, iar ca scop subsidiar, «extragerea» lui Ceauşescu din centrul oficial de conducere, lucru care avea consecinţe psihologice majore asupra populaţiei, urmărindu-se şi obţinându-se: identificarea dezastrului exclusiv în persoana «fugarilor», exonerarea de răspundere a celorlalţi nomenclaturişti, suprapunerea la nivelul afectivităţii colective a sentimentelor de dispreţ (laşitatea cuplului dictatorial) peste sentimentele de ură şi furie, iar în acest fel se obţine «trecerea» de partea revoluţiei, chiar şi a nehotărâţilor!! Desigur, evitarea unei posibile învinuiri de lovitură de stat, ştiindu-se că odată intrată în conştiinţa maselor a ideii de fugă a dictatorilor, cu greu mai putea fi decredibilizată. Se pare că regizarea «fugii” poate fi dovedită şi prin menţinerea secretului asupra arestării cuplului dictatorial, până în seara zilei de 25 decembrie, după execuţie, prin manipulările (dezinformare macabră), prin intrarea rapidă a Televiziunii («libere») în teatrul operaţiunilor, mai ales că Statul major al acestei manipulări şi dezinformări este Fotografie0388T.V.R. De aici, se naște orizontul de aşteptare pentru venirea lui Ion Iliescu, (prima apariţie, abia în jurul orei 15.00), precum și aspectele din primul discurs care indică apartenenţa sa la «grupul de iniţiativă». De exemplu, anunţând că se vor întruni în sediul comitetului central şi vor da un comunicat! Tocmai pentru accentuarea percepţiei «vidului total de putere» prin «prinderea» acoliţilor lui Ceauşescu şi perindarea lor prin faţa camerelor din studiourile T.V.R., deoarece în acest fel se obţine iminenţa ocupării poziţiilor de putere, spre a se evita instalarea haosului: «cineva» trebuia să preia în regim de urgenţă puterea, spre «a salva» şi ţara şi «revoluţia», nu-i așa? În această primă parte a intervenției Domnului Adrian Gorun am reținut faptul că în decembrie 1989 s-a auzit, în anumite momente, apelul repetat la populaţie pentru ieşirea în stradă, spre a «apăra» Televiziunea, Radioul, Revoluţia (paradoxal, prin transmisia în direct a evenimentelor, astfel că televiziunea îi ademenea pe oameni să devină asistenţi, nu participanţi), opozanţii trebuiau inventaţi pentru justificarea pericolului, iar din perspectiva unui comunicat către ţară, asumat de Consiliul Frontului Salvării Naţionale apare scenariul macabru cu «teroriştii», care ne conduce la întrebarea: cine erau opozanţii în seara zilei de 22 decembrie 1989? (VA URMA).
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here