Simpozionul medical organizat de Spitalul Novaci a ajuns la cea de-a treia ediție

117

Spitalul Orăşenesc Novaci continuă tradiţia şi organizează, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România filiala Gorj şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Gorj, cea de-a treia ediţie a Simpozionului medical multidisciplinar „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”, în perioada 5-6 iulie 2018.

Emil Grigore, managerul Spitalului Orășenesc Novaci, a reușit să organizeze o nouă ediție a Simpozionului medical multidisciplinar „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”. Ca şi la ediţiile anterioare, şi de această dată vor fi prezentate lucrări medicale pe diferite specialităţi, fiind acoperită o tematică vastă, de actualitate şi de interes. Medicii invitaţi să susţină prezentări în cadrul acestui simpozion profesează în spitale şi clinici de renume din centre universitare precum Timişoara şi Craiova. Astfel, vor fi prezenți: Conf. univ. dr. Sergiu Marian Cazacu (UMF Craiova) şi  prof. univ. Vere Cristian (Craiova), dr. Răzvan Diaconescu (Timişoara), precum şi alţi specialişti de renume din Gorj şi nu numai. Simpozionul este creditat EMC atât pentru medici, cât şi pentru asistenţii medicali. Evenimentul se desfăşoară la sediul unităţii medicale din oraşul Novaci, în perioada 5-6 iulie 2018.
Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here