Simpozionul Internațional de la Universitatea din Craiova: ,,Perspective interdisciplinare de cunoaștere a ființei umane” (III) – ,,Să nu uităm niciodată că există un suflet şi un spirit al fiinţei de lângă noi, pentru că trebuie să învăţăm ce înseamnă ştiinţa conştiinţei umane”!

1882

În ultima parte a prezentării modului în care s-a desfăşurat Simpozionul Internațional de la Universitatea din Craiova, cu tema: ,,Perspective interdisciplinare de cunoaștere a ființei umane”, vom încheia cu partea finală a expunerii ilustrului cercetător în domeniul medicinei alternative, prof.univ.dr. Emilian Dobrea, medic primar la Milano, Italia, cel care a prezentat expunerea: ,,Fundamentele ştiinţifice ale viziunii holistice asupra omului. Bolile actuale şi terapiile alternative”, pentru a aduce în atenţie şi incitanta mărturisire de credinţă a inegalabilului magician al naiului, domnul Gheorghe Zamfir, asociate cu subtilele concluzii ale moderatorului simpozionului, cunoscutul şi apreciatul sociolog, prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, ani de-a rândul, decan al Facultății de Științe Sociale a Universității din Craiova.

,,Fenomenul prin care se scoate în evidenţă memoria apei este uluitor, iar viaţa este un dar nepreţuit”!
Ca o subliniere a celor afirmate anterior, domnul Emilian Dobrea s-a referit şi la posibilitatea de a vedea, câte cauze pot fi invocate, spre exemplu, pentru faringită, deci, cum se poate cunoaşte şi cum poate remarca un medic pregătit şi apreciat, cauza faringitei, fără o investigaţie prealabilă! Aceasta, pentru a sublinia că, de fapt, neştiind cauza unei boli, ce faci? Faci…politica pisicii, arăta cu o oarecare notă de ironie vorbitorul! Pentru că pisica, ce face? Pune nisip deasupra, ca să nu ştie lumea ce face! În cele ce au urmat, domnia sa a spus: ,,V-am prezentat astăzi o serie de lucrări de specialitate, cărţi foarte valoroase, a reiterat domnul Dobrea, cărţi care demonstrează că nu poţi folosi un aparat, oricât de perfecţionat ar fi acesta, dacă nu ai şi cunoştinţe de specialitate! E foarte interesant să cunoaştem sunetele care pătrund în memoria apei şi ce forme geometrice deosebite creează, ca să înţelegem, ce miraculoasă este ştiinţa invizibilului, pentru că în moleculele apei se păstrează memoria personalizată a locului în care ea trebuie să ajungă prin programare! Fenomenul prin care se scoate în evidenţă memoria apei este uluitor, iar viaţa este un dar nepreţuit! De aceea, niciunul dintre noi nu poate avea garanţia zilei de mâine, dacă nu va spune celor apropiaţi ai lui, cât de mult înseamnă ei pentru el! De aceea, omule, spune celor dragi, cât de mult înseamnă ei pentru tine! Asta, ca să nu te căieşti la înmormântare, că nu i-ai spus celui drag, cât de mult înseamnă el pentru tine sau că îl iubeşti foarte mult! Pentru că spune Părintele Arsenie Boca: «Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile! Iubeşte şi smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele! Smerenia este sarea virtuţilor», arăta cu elocinţă Sfântul de la Prislop! Se spune că într-o zi, la Drăgănescu, într-o biserică unde a pictat partea interioară a sfântului lăcaş, care este considerată «Capela Sixtină» a ortodoxiei române, Părintele Arsenie Boca a fost întrebat de către preotul de acolo, care nu era prea luminat, Dumnezeu să-l ierte, deci, l-a întrebat: dar, cât timp mai stai tu aici pe schelă, cât timp mai ţii aceste schele în biserică? Sfântul a răspuns, că încă şase luni! Păi, şi cine o să te plătească, pentru că eu nu te plătesc, dacă mai stai încă şase luni? Aşa l-a întrebat preotul! Iar Sfântul i-a răspuns: ,,Cel Care mi-a dat Harul, Acela mă va plăti”! Aşadar, să fim foarte atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar, mai ales, la bolile care pot fi contactate prin intermediul animalelor! Există o carte care ne arată că toate bolile de inimă pot fi tratate prin substanţe biologice, prin metode naturiste! Este o tragedie că sunt reanimatori care nu cred în suflet!’’

,,Cine nu-l merită pe Eminescu şi pe Zamfir, nu e român”!
Să nu uităm niciodată că există un suflet şi un spirit al fiinţei de lângă noi, pentru că trebuie să învăţăm ce înseamnă ştiinţa conştiinţei umane! Ca să ne edificăm pe deplin, cunoaşterea noastră trebuie să fie completă! Henri Coandă este un Leonardo da Vinci modern! Să nu uităm de apele tămăduitoare de la mănăstirile din România, acest adevărat «imperiu sacru» cu apele lui de lumină! Toate observaţiile şi toate aparatele demonstrează acest lucru, apele de la mănăstiri au în ele lumină! Epigenetica este o ştiinţă colosală despre care nu se ştiu la ora actuală multe lucruri! Să nu uitaţi să vă faceţi Testul de omocesteină! De asemenea, să nu uităm despre metoda terapiei oncologice, prin care se stimulează macrofagele să intre direct într-o tumoare! Că ne mai spune Părintele Arsenie Boca: ,,Dar, cum să ajungi pe Calea Împărăţiei, dacă nu cunoşti calea renunţării”? Să ne fie clar, Eul nu mai contemplă fiinţa, ci, fiinţa însăşi se contemplă pe sine! Lumea e lumină, iar sufletul se topeşte! Pacea extatică, bucuria pură, conştiinţa de sine, prin acestea, ne va fi mai greu să înţelegem trecerea noastră prin această viaţă! Vom fi veşnici, în Împărăţia fără de limite a Luminii! Suntem fiinţe de lumină ale veşnicei Lumini! Poate nici nu ne dăm seama că lumina din noi este guvernată de cer, de iubire, pentru că iubirea este prima lege! Apoi este guvernată de sunet, pentru că din sunet se produce lumină! Dacă nu îl înţelegem pe Mihai Eminescu, acest «zeu tutelar» al spiritualităţii noastre româneşti, nu reuşim să realizăm, la ce nivel era el, faţă de lumea de atunci, ca şi faţă de cea de acum! Datorită lui Eminescu, Brazilia a avut la un moment dat, cea mai mare dezvoltare din lume! Cine nu-l merită pe Eminescu şi pe Zamfir, nu e român, de aceea, îl avem astăzi printre noi pe «magicianul» naiului, pe Gheorghe Zamfir, iar eu, vă las acum în compania lui Gheorghe Zamfir şi a «Naiului fermecat», un adevărat şi de necontestat mit al poporului român! Să vă mai spun că în Mexic şi în Peru, asemenea oameni sunt numiţi: «Los maestros curanderos» (maeştrii vindecători) ai sufletului omenesc! De asemenea, să nu uităm că fotonii de lumină transmit muzica, iar sunetul durează, transmite lumina! Gheorghe Zamfir studiază efectul muzico-terapiei! Muzicoterapia şi muzicosofia, altfel spus, înţelepciunea prin muzică!

,,E bine să ai un trup frumos şi un suflet luminat, dar, poate că au trecut timpurile”!
La rândul domniei sale, maestrul Gheorghe Zamfir a început prin a spune: ,,E bine să ai un trup frumos şi un suflet luminat, dar, poate că au trecut timpurile. Mama este olteancă din Gorj, din satul Cordeşti, atunci comuna Hurezani, acum Comuna Stejari! Am mai multe gene, dâmboviţeano-gorjene, dar, am descoperit naiul la Fănică Luca, în 1955, pentru că el este părintele meu spiritual! Am făcut tratament în Italia la domnul prof. dr. Emilian Dobrea, am cunoscut ce înseamnă bioenergia, domnia sa a stat lângă mine, cam opt ore pe zi, ca să mă «pună pe şine» şi să-mi redea sănătatea! A fost pentru mine o stare de relaţionare cu domnul prof. dr. Emilian Dobrea, la toate nivelele, am descoperit în sufletul domniei sale stări pe care nu le puteam avea nicăieri! Mulţumesc domnului decan şi profesor Otovescu, cel cu care am avut legături de suflet, domnia sa este «un doct la cub, nu la pătrat», având o relaţie minunată, aşa cum am avut cu Miron Radu Paraschivescu, cel mai mare poet de limbă franceză!’’

,,DUMNEZEU este «un specialist» care tratează cu termeni de certitudine, tot ceea ce ştim şi ceea ce nu ştim despre realitate”!
În încheierea Simpozionului Internaţional de la Craiova, s-a adresat cu subtilitate, dar şi cu sincere scuze celor din sală: ,,Ştiu că dumneavoastră aţi terminat de ascultat, dar, noi n-am terminat de vorbit! Dacă vom conştientiza această aşteptare, pentru că Domnul Emilian Dobrea a încercat să ne arate ce spune noua medicină, dar, mai este nevoie ca noi să înţelegem şi să vedem, ce spune şi Bunul Dumnezeu! DUMNEZEU este «un specialist» care tratează cu termeni de certitudine, tot ceea ce ştim şi ceea ce nu ştim despre realitate! A fost o ocazie rarisimă să-l avem aici pe domnul Dobrea, iar dacă astăzi, Craiova este pe «harta atenţiei», acesta este un respect pe care îl are şi domnia sa, ca şi maestrul Gheorghe Zamfir, ca şi doamna Lyana Galis, care au binevoit să fie prezenţi în această «inimă» a Olteniei, care este Craiova, ca şi în inimile noastre, fiindcă legăm acest eveniment de unul aniversar. Cred că Maestrul Gheorghe Zamfir i-a fermecat pe zei şi iată că a ajuns azi şi la noi, cam a treia oară, aşa că vă dorim să vă delectaţi cu muzica maestrului şi să ascultaţi sunetele de lumină ale naiului său fermecat!’’
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here