Sibutramina, ucigaşul din pastilele de slăbit

5264

SibutraminaExtrem de multe pastile de slăbit au în componenţa lor un ingredient numit sibutramină, agent care are rolul de a inhiba apetitul alimentar. Mai exact, sibutramina acţionează la nivelul creierului prin modificarea neurotransmiţătorilor care sunt produşi şi eliberaţi de nervi în scopul comunicării cu alţi nervi.

Sibutramina blochează practic reabsorbţia neurotransmiţătorilor în celulele nervoase şi împiedică astfel creierul să producă poftă de mâncare. Altfel spus, sibutramina ajută la eliminarea kilogramelor în plus prin blocarea unor funcţii absolut normale ale creierului.

Astfel, o persoană care ia un tratament de slăbit pe bază de sibutramină slăbeşte doar pentru că reuşeşte să se abţină de la mâncare. Deşi mănâncă extrem de puţin, organismul resimte imediat senzaţia de saţietate. Medicamentele pe bază de sibutramină au şi un efect asemănător cu cel dat de amfetamină. În combinaţie cu alcoolul, sibutramina poate da o stare de bine deoarece duce la o stare de excitaţie în timp ce alcoolul dezinhibă.

În acelaşi timp, sibutramina creşte capacitatea de efort fizic, dar şi performanţa sportivilor, motiv pentru care se află pe lista cu medicamente interzise pentru cei care fac sport de performanţă. Unul dintre persoanele celebre care a căzut în capcana sibutraminei este chiar fotbalistul Adrian Mutu care a fost acuzat, în urma rezultatelor pozitive ale analizelor, de dopaj.

Sibutramina, interzisă cu desăvârşire

Pentru că s-a remarcat că medicamentele pe bază de sibutramină au diverse efecte adverse, reprezentanţii Agenţiei Europene a Medicamentului au discutat despre posibilitatea suspendării autorizaţiei de punere pe piaţă a acestor pastile. În final, decizia de interzicere a fost luată. Această decizie s-a bazat în primul rând pe faptul că există riscuri majore de accidente cardiovasculare, afecţiuni care nu justifică în niciun fel beneficiile reducerii greutăţii corporale. Drept urmare, reprezentanţi din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului au trimis un comunicat în care impunea clar medicilor să nu mai prescrie medicamente pe bază de sibutramină, farmaciştilor să nu mai elibereze sub nicio formă aceste pastile, iar pacienţii să întrerupă imediat tratamentul aflat în desfăşurare.

Sibutramina nu este recomandată persoanelor care suferă sau au suferit de:

•Afecţiuni coronariene,

•Insuficienţă cardiacă,

•Tahicardie,

•Aritmie,

•Hipotiroidie,

•Insuficienţă renală sau hepatică,

•Depresie, probleme nervoase sau gânduri de suicid,

•Ticuri verbale sau motorii.

Efectele adverse ale sibutraminei sunt următoarele:

•Constipaţia,

•Insomnia,

•Uscăciunea gurii,

•Palpitaţiile,

•Tahicardia,

•Hipertensiunea,

•Ameţelile,

•Durerile de cap,

•Transpiraţiile şi bufeurile,

•Alterarea gustului,

•Oboseală, stări de nervozitate,

•Apariţia stărilor de anxietate.

Medicamente care conţin sibutramină şi de care trebuie să ne ferim: Lindaxa, Minimacin, Reductil, Reduxade, Sibutral, Sibutril, Siluton, Sitrane, Zelium, Zelixa.

Daniela SCAFEŞ

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here