Și totuși cultura…(II)

859

,,Primenești și nimica să stea în veci nu poate” (Miron Costin, Viața lumii)

Am împlinit în decembrie, al anului abia încheiat, 30 de ani de la acea scânteie dătătoare de speranță. Am crezut că și-n domeniul culturii și al educației naționale decidenții politici vor avea decența profesională și sufletească să realizeze o carte albă a acesteia. Speram ca mințile lor să nu aibă odihnă și să realizeze o diagnoză corectă a stării de fapt, aceasta constituind un preambul la proiecția direcțiilor spre care să se îndrepte actul de cultură și educația națională, în general. Nu a fost nici pe departe realizat un asemenea studiu. Responsabilitatea aparține în totalitate decidenților politici, indiferent de coloratura lor politică. Ca să se realizeze un asemenea studiu era nevoie, în primul rând, de voință. Ea trebuia să pornească de la conducătorii ministerelor implicate direct. Mă refer la Ministerul Culturii și la Ministerul Educației Naționale. Nu întâmplător includ la responsabilități și Ministerul Educației Naționale.
În toate societățile moderne, în toate etapele în care națiunile, după furtuni de tot felul, au avut nevoie de regenerare și de un nou suflu de încredere, a fost nevoie de trezirea conștiințelor popoarelor, iar tineretul a devenit preocuparea principală, formarea sa trebuind să corespundă nevoilor noii etape din viața lor. Este drept, evoluțiile contemporane sunt extrem de rapide.Așa cum spunea cronicarul, ,,nimica să stea în veci nu poate ”. Tocmai de aceea și mișcarea noastră trebuie să fie mai rapidă. Ce s-a întâmplat cu adevărat după 1989? În primul rând, noile autorități s-au trezit cu niște structuri constituite în 45 de ani de regim totalitar. Existau mii de cămine culturale, sute de cinematografe, case de cultură, centre de creație artistică, etc. Deși în fruntea căminelor culturale și a caselor de cultură fuseseră numiți în ultimii ani ai regimului comunist absolvenții școlii partidului, totuși ele dispuneau de o logistică importantă.În aproape toate comunele aveam biblioteci comunale, în căminele culturale se dădeau serbările școlare, aveau loc consultările autorităților cu populația, spectacole de muzică populară sau ușoară, se proiectau filme. De asemenea, centrele de creație și promovare a culturii din județe erau conduse de buni profesioniști. Multe din deciziile luate în primii ani de după 1989 în acest domeniu au fost eronate. De la autoritățile locale și până la diriguitorii din ministerul de resort au venit decizii una mai greșită decât alta. Au fost abandonate clădirile, sumele înscrise în buget au fost extrem de mici, bibliotecile comunale și școlare n-au mai primit cărți, iar cât privește activitatea lor s-a mers pe aceleași practici ca și în regimul anterior. Primind circulare de la centru, la nivel local se raportează multe activități culturale, în realitate majoritatea sunt doar scriptic, prea puține dintre activitățile înscrise programe realizându-se efectiv. În cele mai multe cazuri, în organigramele unităților administrativ-teritoriale nu mai sunt prevăzute posturi pentru activitățile culturale. Cum timpul nu stă pe loc, copiii și tinerii, în lipsa unor activități plăcute organizate de cei mari pentru ei, au mers pe drumul lor. Firesc, au ales cluburile, discotecile, cafenelele, barurile. Sunt și suficienți tineri care umplu sălile de teatru, cinema, concerte, biblioteci etc. Au încă rezonanță activitățile organizate pentru,,boboci”și majoratele. O oază în acest deșert o constituie și cluburile și casele copiilor, asaltate în ultimii ani de un număr sporit de copii. În rest, tinerii au fost lăsați de izbeliște. Spre ei trebuia canalizată atenția. Cea mai demolatoare s-a dovedit a fi însă neînțelgerea timpului în care trăim și aruncarea responsanbilității tot pe seama tinerilor noștri. Apariția în mentalul colectiv, a ideii că ,,tinerii de astăzi numai sunt ca cei de ieri” arată o neînțelegere totală a mersului lumii. Întotdeauna tinerii au fost purtătorii noului.De asemenea, întotdeauna tinerii au fost rebeli, au dorit să facă breșe în tipicul gândirii, au dorit să braveze. Că altele sunte realitățile de astăzi, trebuiau să cunoască adulții, cei responsabili de educația națională. Și istoria a mers înainte. Cum pe plan economic măsurile au fost și mai dezastruoase pentru tineri, care s-au trezit fără locuri de muncă, aceștia au ales exodul spre alte locuri din lume, unde să se poată realiza. Promovarea în funcții pe criterii politice și pe nepotism i-a făcut pe tineri să-și piardă speranțele. Sesizăm problemele lor doar când în mass-media răzbate un caz care șochează prin abruptul său.Toți ne alarmăm pentru o zi sau două, dăm verdicte categorice, acuzăm, fără a înțelege de unde vine răul.
Revigorarea culturii naționale trebuie să pornească cu tinerii, iar această sarcină nu poate fi lăsată doar în seama miniștrilor care se schimbă mai des decât vremea.Deși pacte pentru educație s-au tot făcut, ele nu au avut niciun rezultat. Atâta timp cât miniștrii de resort sunt schimbați atât de des, iar unii dintre ei nu sunt numiți pe criterii de profesionalism, ci pe nepotism și obediență politică, cât timp nu există un dialog sincer, nu mimat, cu societatea civilă conștientă, cu marile elite culturale, cu cetățenii și tinerii interesați de actul de cultură, decizile luate nu vor avea substanță, căci ele nu sunt subordonate unui ideal educațional, care nu este apanajul unui partid care ajunge la un moment dat la putere. Ele este o constantă, pe care doar evoluția generală a societății o poate modifica din mers, de fapt fiind o autoreglare.
Ne-am uitat elitele. Noii școliți superficial, au ajuns în funcții mari. De acolo și-au închipuit că sunt asemenea celor care, cu multă trudă și sacrificiu îndelung, au reușit să termine o instituție de învățământ superior. Prin poziția lor politică și prin potența financiară s-au considerat chiar mai sus. Spre deosebire de elitele adevărate, noii școliți au absolvit în cinci ani trei sau patru facultăți.După un an petrecut într-o magistratură bănoasă, CV-ul noilor școliți are în el trecut zeci de cursuri de perfecționare naționale și internaționale. Le-a verificat cineva? De ce nu este nimeni interesat să le verifice? Te las pe tine, cititorule de bine, să dezlegi enigma.Împleticindu-se în limba lor maternă, necunoscând deseori nici trei versuri eminesciene, prin pozițiile ocupate și-au asigurat posturi de comandă chiar în domeniile culturii și educației naționale, mai mult, unii dintre ei devenind și profesori universitari, la rândul lor școlind prost alți doritori de diplome rapide.Inversarea valorilor și secătuirea sensului noțiunii de elită este un alt rău care s-a abătut asupra educației și culturii naționale.
Nu poți duce la îndeplinire actul de cultură și de educație națională decât cu oameni bine pregătiți. E plină țara de tinerii bine pregătiți profesional, sunt mii și mii de tineri care ar dori să rămână acasă, pentru a pune umărul la ridicarea spirituală și materială a nației. Ne mândrim cu premiile obținute de tinerii noștri la festivaluri internaționale, dar nu spunem cât am făcut noi pentru ei. Nu există o politică coerentă de încurajare și promovare a valorilor.
Subfinanțarea culturii este altă lovitură dată acesteia. De fapt, este răspunsul vizibil al decidenților politici la întrebarea cât de importantă este ea azi. Alocându-se cele mai mici sume culturii, s-au împuținat proiectele, s-a redus numărul doritorilor să lucreze în acest domeniu, iar patrimoniul a avut cel mai mult de suferit. Mă întreb, cum a fost posibil ca o structură statală să nu poată găsi resurse să răscumpere o operă de artă brâncușiană? Să faci colectă publică pentru achiziționarea unui bun cultural național, în timp ce sute de milioane de euro sunt dați ca șpagă în contul unor afaceri cu statul?E rușinos!
Salarizarea din domeniul culturii este extrem de precară. Decența oamenilor de cultură a fost înțeleasă greșit de decidenții politici. Statul trebuie să se chivernisească astfel ca avuția sa să se reverse și spre ogorul culturii. Un popor care disprețuiește cultura și pe oamenii care o realizează și o promovează nu va fi niciodată în rândul popoarelor fericite.E de netăgăduit că lumină, cât mai multă lumină e necesară tânărului, dar și adultului. Avem încă în viață mari spirite culturale, lumina lor ar trebui să ne umple ceas de ceas sufletele și să alunge întunericul de nepătruns .Cum avem nevoie de medici și profesori, de specialiști în IT, avem nevoie și de oamenii de cultură cărora să li se recunoască rolul și meritele, dar să fie și motivați material. În locul lor, fără să ne dăm seama, am promovat falsități intelectuale, analfabeți funcționali.
Cultura adevărată este cea căpătată prin geniu, muncă proprie, călăuzită de conștiința nevoii de cultură. Privește, cititorule de bine, trăitorule în acest timp, cât de des sunt invitate în platourile de televiziune spiritele noastre luminate. Studiourile de televiziune sunt ocupate de școliții precar, care știu acum de toate, de la bălăcăreli de mahala până la realizarea actului de justiție sau până la calitatea unei opere de literatură sau de artă.Și sunt plătiți cu bani mulți de patronii trusturilor respective. Asemenea,,guru” ai nației întâlnești tot mai des în ultimul timp.Mai dramatic mi s-au părut aparițiile în aceste studiouri a unui ministru al culturii, care își dădea cu părerea asupra unor banalități. Rușinos!
Ar fi nedemn și nedrept să generalizăm. Cunosc și cunoaștem multe excepții lăudabile. Am admirat și admir jertfa muncii multora, am trăit în mine durerea unora că norocul nu i-a favorizat să poată păși mai departe, am simțit reversul celor care nu pot să accepte că există și dăruire, fără interes material sau de altă natură, am înțeles că unii sunt îndrituiți să nu mai spere, prea multe piedici întâmpinând.
Mai este un lucru asupra căruia vreau să-mi spun părerea. Avem o istorie multimilenară, plină de mari personalități. Oriunde mergi în țara aceasta găsești urme ale trăirii și ale jertfirii lor pe altarul sfânt al patriei. Nu trebuie să ne aducem aminte de ei doar la aniversări rotunde( 50 de ani, o sută de ani, două sute de ani, etc). Să respirăm mereu aerul codrului eminescian, să ascultăm iarba cum crește prin doina cântată de Maria Lătărețu, să încearcă să zburăm cu ,,Măiastra” lui Brâncuși, să ne alinăm dorul greu și, uneori , jalea multă, cu ,,Balada” lui Ciprian Porumbescu sau ,,Rapsodia” lui Enescu, să luptăm pentru binele nației cu dăruirea lui Vladimireascu, Bălcescu sau Avram Iancu. Ca să se și realizeze aceasta este nevoie ca de la școlarul micuț până la elevul de clasa a XII a de liceu să se lucreze cu sufletul, profesionist, iar chipul marilor personalități ale istoriei naționale, literaturii, artei și gândirii libere trebuie să devină o confesiune, căci așa cum spunea Houptman, laureat al premiului Nobel pentru literatură, ,,Chipul lor vorbește, de aceea e frumos”.Să facem ca aceste chipuri frumoase să vorbească pentru cât mai mulți dintre contemporanii noștri. Iată de ce e totuși nevoie de cultură…
Prof.dr.Dumitru Cauc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here